Twitter ”va fi interzis” în Uniunea Europeană (UE) în cazul în care încalcă reglementările, după ce reţeaua de socializare a lui Elon Musk a ieşit sâmbătă din Codul european al bunelor practici împotriva dezinformării online, ameninţă luni ministrul francez delegat însărcinat cu domeniul Digital, Jean-Noël Barrot, care şi-a exprimat totodată îngrijorarea faţă de o viitoare reglementare europeană ”excesivă” în domeniul Inteligenţei Artificiale (IA), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Twitter, dacă nu se conformează regulilor noastre, va fi interzis, în caz de recidivă, în Uniunea Europeană”, a subliniat la postul Franceinfo ministrul.

Această declaraţie intervine după ieşirea oficială a Twitter din Codul bunelor practici al UE împotriva dezinformării online, anunţată sâmbătă de către comisarul francez însărcinat cu Industria Thierry Breton.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Breton a subliniat, într-un tweet, că reţeaua de socializare condusă de către miliardarul Elon Musk este obligată legal să respecte reglementările europene.

”Twitter joacă un rol important în dezbaterea publică, dar nu ne putem asuma riscul ca o reţea de socializare ca Twitter să se lase luată ostatică de susţinători ai dezinformării şi, prin aceasta, dezbaterea noastră publică, democraţia noastră să fie afectate”, a subliniat Jean-Noël Barrot.

”Acesta este motivul pentru care am stabilit reguli clare şi trebuie ca twitter să se conformeze”, a insistat el.

Întrebat despre o viitoare reglementare europeană în domeniul inteligenţei artificiale - IA Act -, aflată în prezent în dezbatere, ministrul francez a recunoscut necesitatea ”stabilirii unui cadru” de dezvoltare ai IA, însă a criticat poziţia Parlamentului European (PE), care riscă ”să scoată UE din istoria tehnologiei”.

”În acest stadiu, poziţia PE este excesivă, pentru că ea impune audituri obligatorii, obligaţii în domeniul transparenţei excesive în acest tip de modele”, ca ChatGPT, estimează el.

Aceste tipuri de IA ”fac obiectul unei curse frenetice în care nu trebuie să ne lăsăm devansaţi. Altfel ne închidem în decenii de subjugare şi dependenţă tehnologică”, a avertizat el, îndemnând la ”investiţii” în acest domeniu.

”Este imperativ să dispunem, în lunile următoare, de modele ca cele dezvoltate de către aceşti giganţi americani”, a conchis el, subliniind că Google a renunţat, pentru moment, să-şi dezvolte IA Bard în UE, din cauza constrângerilor prevăzute de reglementări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.