Ministrul polonez al Apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz anunţă joi că Polonia urmează să trimită întăriri militare care să ajute la securizarea Jocurilor Olimpice (JO) de la Paris din vară - în cadrul unei coaliţii internaţionale înfiinţate de Franţa în acest scop -, în contextul în care Franţa se află în alertă maximă de atentate, relatează AFP.
”Forţele armate poloneze se vor alătura coaliţiei internaţionale înfiinţate de către Franţa în vederea susţinerii pregătirii şi securităţii Jocurilor Olimpice de vară din 2024”, anunţă pe X Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.
Ministrul polonez nu precizează numărul militarilor polonezi care urmează să fie desfăşuraţi în Franţa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”O Forţă Operaţională alcătuită din militarii noştri, inclusiv cu câini, va fi desfăşurată la Paris. Principalul său obiectiv va fi să întreprindă operaţiuni de detectare de explozivi şi de luptă împotriva terorismului”, anunţă ministrul.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a Statului Major al armatei poloneze, Joanna Klejszmit, ”deciziile au fost deja luate”.
”Suntem pe cale să construim o «Task Force» pentru JO”, a declarat AFP Joanna Klejszmit.
Şeful Statului Major al armatei franceze, Thierry Burkhard, efectua joi o vizită în Polonia, a anunţat ea.
Guvernul francez a decis duminică, imediat după atentatul la o sală de concerte lângă Moscova, soldat cu 143 de morţi, să ridice planul Vigipirate la nivelul maxim, de ”urgenţă de atentat”, cu patru luni înainte de JO de la Paris.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.