Vicepreşedintele american Mike Pence a efectuat vineri o vizită în Irak - fără să se întâlnească cu autorităţile de la Bagdad - în ziua în care un maniefstant a fost ucis în contestarea populară, faţă de care Washingtonul nu spune nimic, spre deosebirea de cea cu care se confruntă rivalul său iranian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Al doilea producător în OPEP, Irakul se confruntă cu prima sa mişcare spontană de contestare - şi cu cea mai sângeroasă criză socială, soldată cu aproape 350 de morţi într-o lună şi ceva - de la căderea în 2003 a dictatorului Saddam Hussein, în urma invaziei americane a ţării.

În timp ce strada cere o refacere a sistemului politic instalat după 2003 de către americani şi care este în prezent asaltat în totalitate de Iran, cealaltă mare putere care acţionează în Irak, Statele Unite rămân tăcute.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Această atitidine arată, potrivit unor experţi, un declin al influenţei americane în Irak şi chiar dezinteresul faţă de această ţară în care Iranul a ”cooptat lideri, plătit agenţi irakieni şi infiltrat toate aspectele vieţii politice, economice şi religioase ale Irakului” de ani de zile, potrivit unei recente divulgărti de documente aparţinând serviciilor iraniene de informaţii.

În urmă cu aproape un an, preşdintele Donald Trump a petrecut Crăciunul la baza Ain al-Assad, în vestul deşertic al Irakului, fără să se întâlnească cu vreun oficial şi fără să se ducă la Bagdad, situat la 200 de kilometri distanţă, provocând astfel o nouă campanie a susţinătorilor Iranului în Parlament vizând scoaterea din Irak a celor 5.200 de militari americani staţionaţi în această ţară.

În prima sa vizită în Irak în calitate de vicepreşedinte, Pence a decis să sărbătorească de Thanksgiving cu trupele în aceeaşi bază, în provincia Al-Anbar.

APEL TELEFONIC

Pence l-a sunat sâmbătă pe premierul irakian Adel Abdel Mahdi, au declarat doi oficiali irakieni pentru AFP. ”Nu va avea loc o întâlnire, odată ce-au vorbit la telefon”, iar ”domnul Mahdi nu se duce în Al-Anbar", potrivit unuia dintre ei.

Însă Pence s-a întâlnit la Erbil, capitala Kurdistanului irakian autonom, cu preşedintele acestei regiuni, Netchirvan Barzani, şi premierul Masrour Barzani.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al preşedinţiei irakiene a declarat la Bagdad că nu a fost informat cu privire la vizita lui Pence, care intervine într-un context de criză.

De joi, nouă manifestanţi au fost ucişi de gloanţe, grenade lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, potrivit unor surse medicale.

Ultimul a fost ucis sâmbătă, cu un glonţ de cauciuc, de către forţe de ordine, pe Podul al-Ahrar, în apropiere de Piaţa Tahrir, epicentrul contestării la Bagdad.

Alte zeci de manifestanţi au fost răniţi la Bagdad şi în mai multe oraşe din sudul ţării, unde manifestaţiile şi nesupunerea civilă continuă.

La Kerbala, un oraş şiit sfânt situat la sud de Bagdad, manifestanţii au format un cortegiu funerar pentru un manifestant dat dispărut şi apoi găsit mort în portbagajul maşinii sale, a constatat un corespondent AFP.

”NEBINEVENIT”

Statele Unite - care conduc coaliţia internaţională ce susţine Irakul în lupta împotriva celulelor grupării Statului Islamic (SI) - par că se află pe tuşă din punct de vedere politic.

Relaţia dintre Washington şi Bagdad este ”la cel mai scăzut nivel”, repetă neîncetat oficiali din amebele ţări, în contextul în care Abdel Mahdi este considerat ”prea apropiat” de Teheran. Aflat la putere de 13 luni, şeful Guvernului nu a putut să se ducă la Washington, vizita sa anunţată de luni de zile fiind amânată mereu.

Iar mai mulţi oficiali irakieni au plătit deja preţul tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran.

Ei au fost vizaţi de sancţiuni cu privire la ”încălcarea drepturilor omului”. Este vorba despre doi şefi de miliţii, Waad Qado şi Rayan al-Keldani, conducătorul uneia dintre rarele facţiuni creştine din cadrul Hashd al-Shaabi, coaliţia paramilitarilor şiiţi favorabilă Iranului.

Pe Twitter, al-Keldani l-a apostrofat pe Pence, pe care l-a acuzat că vine ”furtiv” în Irak. ”Nu sunteţi binevenit pe pământul irakian!”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.