Mii de greci s-au adunat în faţa Parlamentului la Atena pentru a protesta faţă de acordul cu Macedonia prin care fost republică iugoslavă urmează să îşi schimbe numele în Macedonia de Nord, scrie ekathimerini.com

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Au existat ciocniri între protestatari şi poliţie după ce unii demonstranţi au încercat să urce scările care duc spre clădirea Parlamentului. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii.

Antonis Samaras, fost prim-ministru între 2012 şi 2015, a ţinut un discurs în faţa protestatarilor, declarând: „Protestăm pentru ceea ce credem că este just”.

Parlamentul grec va începe dezbaterea privind acordul luni iar votul final va avea loc vineri.

Organizatorii protestului au declarat că speră ca peste 600.000 de oameni să fie prezenţi. Însă ce mai probabil numărul va fi mult mai mic. Deşi organizatorii au precizat că în jur de 3.000 de autobuze vor veni din nordul Greciei, poliţia a informat în jurul orei locale 14:00 că doar 300 de autobuze au ajuns la Atena. Alte 60 de autobuze au venit din Peloponez.

Sub acordul Prespes, Macedonia se va redenumi Macedonia de Nord iar la schimb Grecia nu se va mai opune aderării fostei republici iugoslave la UE şi NATO.

Mulţi greci consideră că numele de Macedonia ar trebui folosit doar pentru a face referire la regiunea din nordul Greciei, locul de naştere al lui Alexandru cel Mare. Macedonia este cunoscută oficial în prezent ca fiind Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, din cauza protestelor Atenei.

Deja aprobat de parlamentul Macedoniei, acordul trebuie să treacă şi de parlamentul grec, prim-ministrul Alexis Tsipras străduindu-se să găsească o majoritate pentru a aproba acordul după ce a câştigat la limită un vot de neîncredere săptămâna trecută, organizat după ce fostul său partener de coaliţie, Panos Kammenos, şi-a dat demisia.

Deşi Tsipras dispune, cel mai probabil, de suficiente voturi pentru a câştiga, această susţinere s-ar putea să îl coste în popularitate, majoritatea grecilor având sentimente puternice faţă de acord. Protestul de duminică este unul dintre mai multe care au loc în toată ţara şi este al doilea din Atena în 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.