Cancelarul german Angela Merkel denunţă drept ”intempestiv” şi ”radical” diagnosticul de ”moarte cerebrală” pus NATO de către preşedintele francez Emmanuel Macron, iar secretarul de Stat Mike Pompeo reiterează exigenţa americană a unei ”împărţiri a poverii” financiare mai bune, într-o serie de reacţii împărţite, în afară de a Rusiei, adversarul istoric al Alianţei Nord-Atlantice, care consideră aceste ”vorbe de aur”, relatează AFP.
Macron a fost criticat politicos, dar apăsat de NATO, Germania şi Statele Unite, care consideră acest parteneriat strategic de neocolit.
NATO is experiencing 'brain death,' according to French President Emmanuel Macron. More here: https://t.co/B1dUtgJa6C pic.twitter.com/jgg0h3i8Iv
— Reuters (@Reuters) November 8, 2019
Într-un interviu acordat The Economist, preşedintele francez, care deplânge lipsa de coordonare între Statele Unite şi Europa în NATO şi comportamentul Turciei în Siria şi care vede Europa ”pe marginea prăpastiei” în cadrul geopolitic actual, i-a îndemnat pe parteneri să se trezească, pentru a-şi păstra contolul asupra destinului, cu o lună înaintea summitului NATO prevăzut la Londra la începutul lui decembrie.
Cancelarul german Angela Merkel a comentat aceste declaraţii într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, la Berlin.
”Eu nu cred că o asemenea judecată intempestivă este necesară, chiar dacă avem probleme, chiar dacă trebuie să ne sesizăm”, a declarat ea, subliniind că nu împărtăşeşte ”termenii radicali” ai lui Macron.
President Macron said he "doesn't know" if he still believes in "collective defense" as outlined in Article 5 of the NATO Treaty.
— DW News (@dwnews) November 7, 2019
Here is Chancellor Merkel's response to his comments: pic.twitter.com/a2RNlbXrUF
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a apreciat, la rândul său, că Alianţa Nord-Atlantcă rămâne ”puternică” şi că Statele Unite şi Europa ”cooperează mai mult decât am făcut-o de decenii”.
Secretarul de Stat american Mike Pompeo a apreciat, într-o conferinţă de presă la Leipzig, în Germania, că NATO rămâne ”istoric unul dintre parteneriatele strategice cele mai importante”.
El a reiterat exigenţa lui Donald Trump - care a catalogat la rândul său NATO drept o organizaţie ”depăşită” în ianuarie 2017 - adresată statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice de a ”împărţi povara” finanţării blocului militar mai bine.
Întrebat de jurnalişti, premierul canadian Justin Trudeau a subliniat, la rândul său, ”rolul extrem de important” al organizaţiei internaţionale pe scena internaţională, mai ales în Irak şi în Letonia.
Singurele vorba amare au venit de la Moscova.
”Acestea sunt vorbe de aur. Sincere şi care reflectă esenţialul. O definiţie precisă a stării actuale a NATO”, a apreciat, într-o postare pe Facebook, o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova.
Dezangajarea Statelor Unite - care ”ne întorc spatele” - pe scena internaţională îi obligă pe europeni să ”reevalueze realitatea” Alianţei Nord-Atlantice în prezent, apreciază Macron, care îndeamnă la ”redeschiderea unui dialog strategic” cu Rusia.
Locatarul Palatului Élysée a adresat în acest interviu, cu toate acestea, vorbe grele Rusiei, al cărei model ”antieuropean”, de ”supramilitarizare”, cu o populaţie în declin şi un PIB ”echivalent celui a Spaniei” nu este, consideră el, ”sustenabil”.
Dacă nu vrea să devină un ”vasal al Chinei”, Rusia nu are alternativă decât un ”parteneriat cu Europa”, a pledat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...