Violenţele implicând arme de foc sunt o ”criză de sănătate publică”, proclamă medicul-şef american Vivek Murthy, care a publicat pentru prima oară un raport complet în care face din acest flagel o prioritate sanitară şi recomandă o serie de acţiuni în vederea opririi lor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Azi (marţi), pentru prima oară în istoria acestei funcţii, declar o alertă cu privire la violenţa cu arme de foc”, a anunţat marţi, într-o înregistrare video care însoţeşte raportul, Vivek Murthy.

El subliniază că armele de foc sunt - începând din 2020 - prima cauză a morţilor în rândul copiilor şi adolescenţilor în Statele Unite, înaintea accidentelor rutiere.

Evenimente

27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)
30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Numit de către preşedintele Joe Biden, acest oficial de rang înalt este însărcinat cu prevenţia în probleme de sănătate publică, însă puterile concrete pe care le deţine sunt limitate.

Un astfel de raport ar urma să permită subiectului să iasă din domeniul strict politic şi să intre în planul sănătăţii publice, a declarat la CNN Vivek Murthy.

El subliniază că un raport publicat de către unul dintre predecesorii săi cu privire la consecinţele nefaste ale tutunului a permis mobilizarea unor actori şi a declanşat o serie de măsuri.

În 2022, se înregistrau 48.204 de morţi legate de arme de foc în Statele Unite, inclusiv sinuciderile.

Aproape unul dintre cinci americani are un membru al familiei mort din cauza armelor de foc, inclusiv prin sinucidere, iar peste jumătate din populaţie a trăit, în mod direct sau printr-una dintre rude, un eveniment implicînd o armă de foc.

Violenţa prin arme de foc atinge în mod disproporţionat afroamericanii, se subliniază în raport.

”URGENŢĂ”

”Costul colectiv al violenţei cu arme de foc asupra sănătăţii mentale a naţiunii noastre este uriaş”, scrie pe X Vivek Murthy.

”Traumatismul şi doliul pe care atâţia americani le cunosc din cauza rănilor şi deceselor legate de arme de foc au avut deja consecinţe grave”, subliniază el.

”Aceasta este o criză de sănătate publică pe care o putem preveni”, însă ”eşecul nostru de a-i face faţă este o criză morală”, tună el, îndemnând să se acţioneze cu ”claritate, curaj şi urgenţă”.

El recomandă, între altele, o depozitare a armelor mai riguroasă, o verificare generalizată a antecedentelor cumpărătorilor, o confiscare a armelor personelor periculoase, ca de exemplu soţi violenţi, şi o interzicere a puştilor de asalt şi a încărcătoarelor cu capacitate mare.

Asemenea măsuri - susţinute de mult timp de către preşedintele democat Joe Biden - cer un acord politic în Congres.

Marţi s-au împlinit doi ani de la promulgarea unei legi care impune noi limitări armelor, adoptată cu susţinerea aleşilor democraţi şi republicani, dar cu mult sub ceea ce spera Joe Biden.

De atunci, ”am angajat urmăriri împotriva a 525 de acuzaţi în virtutea acestei legi şi am blocat 600 de achiziţii de arme de foc de către tineri care nu au dreptul legal să le achiziţioneze”, anunţa luni secretarul american al Justiţiei Merrick Garland, la inaugurarea unui Centru de analiză balistică, la Cleveland (nord).

Departamentul a emis marţi o reglementare prin care permite comercianţilor de arme să verifice în baze de date ale poliţiei federale (FBI) dacă o armă care le este propusă a fost furată.

Republicanii se opun larg unei consolidări a controalelor, în numele celui de-al Doilea Amendament al Constituţiei americane, care protejează dreptul la purtarea unei arme de foc.

”(Le cer) colegilor mei republican: veniţi la masa negocierilor şi munciţi împreuă cu noi pentru a adopta o lege care să ajute la salvarea de vieţi”, a reacţionat marţi influentul senator democrat Dick Durbin.

Lobbyul armelor - NRA - a denunţat rapid acest raport drept ”o extindere a războiului administraţiei Biden împotriva deţinătorilor de arme care respectă legea”.

”America are o problemă de criminalitate cauzată de criminali”, a tunat directorul executiv al NRA Randy Kozuch.

În Statele Unite există mai multe arme individuale decât locuitori. Unul din trei adulţi deţine cel puţin o armă, iar unul din doi adulţi trăieşte într-o gospodărie în care se află o armă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.