Medicul lui Donald Trump dezminte că preşedintele american, contrar anumitor informaţii, a suferit vreo durere în piept, într-un raport publicat în urma unei vizite medicale ”de rutină, care era prevăzută”, relatează AFP.
Miliardarul newyorkez, în vârstă de 73 de ani, a petrecut peste o oră, sâmbătă, la Spitalul Militar Walter Reed, în apropiere de Washington, la ”examene, analize şi discuţii” cu corpul medical, a precizat luni medicul preşedintelui Sean Conley într-un comunicat publicat de Casa Albă.
”În pofida anumitor speculaţii, preşedintele nu a resimţit vreo durere în piept şi nu a fost diagnosticat şi nici tratat de probleme urgente sau acute”, a precizat Sean Conley în comunicatul publicat de Casa Albă.
”Mai ales el nu a fost supus vreunui examen cardiac specific şi nici vreunei evaluări neurologice”, se arată în comunicat.
Potrivit unor zvonuri, examenul medical al lui Trump a fost neprevăzut şi a avut loc în urma unor dureri în piept, care pot fi semnul unor probleme cardiace.
”Din cauza incertitudinilor legate de program, informaţia cu privire la vizita sa a fost păstrată confidenţială”, afirmă doctorul Conley, citat în comunicat, în care sunt prezentate de asemenea detalii dspre nivelul colesterolului preşedintelui american.
La precedenta cizită, în februarie, Conley a stabilit că celebrul său pacient se afla ”într-o stare de sănătate foarte bună”.
Donald Trump, un amator de ”junk food”, dar nu şide exerciţii fizice, cântărea atunci 110 kilograme.
O purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Stephanie Grisham, a anunţat sâmbătă că preşedintele a profitat de un weekend liber pentru a efectua prima parte a vizitei sale medicale anuale, înaintea ”unui 2020 foarte ocupat”, în care încearcă să fie reales.
POTUS health. WH says Saturday trip to hospital was “routine” & he’s “fine” despite break from past practices. Here is glimpse of Pres Trump and what appears to be WH physician Sean Conley getting into motorcade. Watch. (h/t @WinstonNBC) pic.twitter.com/jRI1YyJBui
— Jonathan Hipps (@JohnHipps) November 18, 2019
În 2018, medicul de atunci al lui Donald Trump, Ronny Jackson, a susţinut o conferinţă de presă neobişnuit de detaliată, în care a lăudat ”genele incredibile” ale magnatului în domeniul imobiliar.
La puţin timp după aceea, Donald Trump a vrut să-l promoveze pe medic la conducerea Departamentului Veteranilor, însă acesta a refuzat postul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.