Preşedinta Frontului Naţional (FN, extremă dreapta) Marine Le Pen şi-a reiterat sâmbătă, într-un miting la Brachay (Haute-Marine), candidatura în alegerile prezidenţiale din 2017 şi a subliniat că în cazul în care va obţine o victorie va organiza un referendum pe tema apartenenţei Franţei la Uniunea Europeană (UE) ca cel din Marea Britanie din iunie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Britanicii "şi-au ales destinul şi au decis să părăsească Uniunea Europeană. Ei au ales independenţa (...). Acest referendum pe tema apartenenţei la Uniunea Europeană eu îl voi organiza în Franţa, deoarece aveţi dreptul să vă spuneţi cuvântul (...)", a declarat ea.

"Francezi, putem redeveni un popor liber, mândru, independent, putem să-i dăm Franţei adevăratul ei loc în lume", a subliniat preşedinta FN într-un discurs întrerupt de sloganul "Marine preşedintă" strigat de susţinătorii ei.

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană este “posibilă”, a declarat joi fostul premier britanic Tony Blair, într-un interviu pentru Europe 1.

Fostul şef al Guvernului a avertizat că o anulare a Brexitului este improbabilă. Cu toate acestea, “dezbaterea  continuă”, a spus fostul premier proeuropean.

Guvernul britanic este profund divizat în privinţa calendarului şi modalităţilor ieşirii din UE.

“Nu am fost de acord cu organizarea referendumului, nu cred că era necesar”, a spus Blair.

În opinia sa, rezultatului referendumului este consecinţa atmosferei generale din Europa. “Peste tot în Europa există o reacţie împotriva autorităţii, împotriva globalizării. Mai este şi problema migraţiilor”, a apreciat el.

Comisarul european german Günther Oettinger a spus marţi că are în continuare îndoieli cu privire la o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi că nu ar paria prea mult pe un Brexit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.