Marine Le Pen a adus marţi un omagiu victimelor raziei de la Vel d'Hiv, subliniind că aceasta a fost ordonată de către ”autorităţile franceze”, după ce şefa extremei drepte aprecia până acum că ”Franţa nu este responsabilă” de această razie, relatează AFP.
”La 16 iulie 1942, autorităţile franceze provocau cicatrici Franţei ordonând infama razie de la Vel d'Hiv. Victimele acestei tragedii nu aparţin decât istoriei. Supliciul lor şi memoria lor ne amintesc că flagelul antisemitismului nu a dispărut şi că reapare azi în discursul urii unei extreme stângi şi unor islamişti care ne-au luat drept ţintă compatrioţii evrei”, a scris candidata înfrântă la preşedinţie într-un text publicat pe X.
Marine Le Pen publică anual un mesaj de omagiere a victimelor acestor arestări, însă este pentru prima oară când evocă ”autorităţile franceze”. Marţi după-amiaza, ea nu a răspuns unor solicitîri ale AFP.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În aprilie 2017, ea a provocat un scandal uriaş răspunzând că ”Franţa nu este responsabilă de Vel d'Hiv” când a fost întrebată despre razie şi decizia preşerdintelui Jacques Chirac de a recunoaşte, în iulie 1995, responsabilitatea Franţei.
Criticată dur de către adversarii săi politici şi mai multe asociaţii evreieşti, ea a subliniat că poziţia sa este poziţia preşedinţilor Charles de Gaulle şi François Mitterrand.
Ea şi-a multiplicat ulterior gesturile în favoarea comunităţii evreieţti, mai ales după atacul de la 7 octombrie şi participarea sa la un marş împotriva antisemitismului în noiembrie la Paris.
În urmă cu două luni, într-un interviu acordat AFP, vânătorul de nazişti Serge Klarsfeld declara că ”pariază că este sinceră”.
Soţia acestuia, Beate Klarsfeld, şi el au ”pus cu toate acestea drept condiţii ca Marine Le Pen să recunoască Legea Gayssot (din1990 care reprimă negaţionismul) şi discursul lui Jacques Chirac" privind responsabilitatea statului francez în deportarea evreilor, exprimându-şi speranţa unui gest ”viitor” în acest sens.
În iulie 1942, peste 13.000 de evrei au fost arestaţi la cererea naziştilor şi din ordinul puterii franceze de atunci în timpul Ocupaţiei. Ei au fost duşi pe Velodromul de Iarnă şi au fost trimişi apoi în lagăre naziste de extrerminare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...