Negocieri între Franţa şi Regatul Unit pe tema licenţelor de pescuit post-Brexit urmează să continue ”la începutul săptămânii viitoare”, a anunţat joi Guvernul britanic, în urma unei reuniuni, la Paris, între secretarii de stat britanic David Frost şi francez Clément Beaune, relatează AFP.
Britanicii şi francezii nu au reuşit, pentru moment, să-şi soluţioneze contenciosul cu privire la pescuit.
”Aşa cum s-a prevăzut, ei au discutat despre toate dificultăţile care rezultă din aplicarea acordurilor între Regatul Unit şi UE. Cele două părţi şi-au prezentat poziţiile şi îngrijorările”, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului britanic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Însărcinatul cu Brexitul la Londra David Frost urmează să se întâlnească vineri, la Bruxeles, cu vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic, aminteşte aceeaşi sursă
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...