Liderul mişcării islamiste libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah denunţă joi ”o lovitură grea şi fără precdent” aplicată mişcării sale şi acuză Israelul de ”încălcarea tuturor liniilor roşii” prin detonarea aparatelor de transmisie ale grupării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El a anunţat la începutul intervenţiei că va vorbi mai întâi despre aspectul ”umanitar” al exploziilor, iar apoi despre ”cum să reacţionăm împotriva lor” şi ”deciziile pe care le avem de luat în lumina acestor evenimente”.

El salut mai întâi elanul şi solidaritatea din urma unor atacuri soldate cu mulţi răniţi.

”Le mulţumesc medicilor care şi-au deschis clinicile în mod gratuit, în plină noapte”, a declarat el.

”Spitalele sunt supraîncărcate de numărul de răniţi din ultimele zile”, a declarat şeful miliţiei şiite.

”Le mulţumesc tuturor celor care şi-au dat sângele în toate regiunile şi tutror celor care au participat la transportarea răniţilor. Îi mulţumesc iubitului mei popor libanez”.

Liderul Hezbollah consideră evenimentele, prin prisma acestui elan, drept o ”binecuvântare”. ”Îi mulţumesc lui Allah atotputernicul pentru susţinerea sa”.

Prin uciderea a ”zeci de martiri, inclusiv femei, copii şi civili”, israelienii ”au încălcat toate regulile”, a denunţat liderul Hezbollah.

”Am asistat la un mare masacru în toată ţara, un masacru fără precedent”, al cărui ”adevărat număr va fi dezvăluit n timp”.

”Unii au părăsit spitalul şi nu au vrut să  fie număraţi. Însă acest număr este cu adevărat important”, a declarat el.

”Israelul a vrut să omoare în mod deliberat 5.000 de persoane într-un minut”, a declarat el.

”Ei omoară şi n-au nicio problemă să o facă”. ”Inamicul a încălcat liniile roşii”, a denunţat el.

”ANCHETE INTERNE” ÎN VEDEREA STABILIRII FALIILOR SISTENULUI

Potrivit lui Hassan Nasrallah, ”invesigaţii” au fost lansate care să ia în calcul ”toate scenariile posibile şi să emită ipoteze” cu privire la cauzele capcanelor din pagere.

”Fabricarea şi transportul care au adus aceste aparate de producător până la momentul exploziilor” vor face obiectul unor ”anchete interne”, a anunţat el, ”până când se vor obţine rezultate”.

”Suntem realişti. Am fost loviţi foarte puternic din punct de vedere uman şi al securităţii”, recunoaşte el.

”Acest mod de a lupta, trimiţând radiouri şi detonându-le” ar putea să fie o lovitură ”fără precedent în conflictul cu inamicul şi chiar în lume”, a adăugat el.

”Da, am primit o lovitură dureroasă şi sângeroasă”, a recunoscut liderul Hezbollah.

”Americanii sunt cu ei, Occidentul, NATO este cu ei”, iar israelienii au ”progrese tehnologice” de partea lor, a explicat el.

Premierul israelian Benjamin ”Netanyahu părea fericit ieri”, a declarat liderul Hezbollah, după care i s-a adresat în mod direct acestuia: ”acceptăm provocarea de la 7 octombrie şi vom continua să o facem”.

”Nu veţi reuşi să aduceţi cetăţenii din nord acasă. faceţi ce vreţi, nu veţi reuşi”, ameninţă el.

”Nici escaladarea militară, nici omorurile şi nici măcar războiul total nu vă vor aduce coloniştii şi locuitorii la frontieră”, ameninţă Hassan Nasrallah.

”Singura soluţie este să opriţi agresiunea împotriva locuitorilor din (Fâşia) Gaza”, a subliniat el, răspunânzându-i astfel  ministrului israelian al Apărării Yoav Gallant, care a anunţat miercuri că ”centrul de greutate” al Războiului din Fâşia Gaza se deplasează din enclavă ”către nord”.

Aviaţia israeliană a depăşit bariera sunetului deasupra beirutului în timp ce Hassan Nasrallah îşi susţinea discursul.

Armata israeliană a anunţat joi că a bombardat şapte instalaţii Hezbollah în sudul Libanului, sporind astfel presiunile asupra mişcării islamiste libaneze Hezbollah la o zi după o serie de explozii sângeroase atribuite Israelului, care au vizat sisteme de transmisiuni Hezbollah.

Aceste explozii s-au soldat marţi şi miercuri cu 37 de morţîi şi aproape 3.000 de răniţi, exacerbând temeri cu privire la izbucnirea unui război la scară mare în Orientul Mijlociu.

Isarelul nu a comentat aceste atacuri, care au avut loc după ce a anunţat că şi-a extins obiectivele Războiului din Fâşia Gaza până la frontiera israeliană de nord cu Libanul, pentru a permite întoarcerea deplasaţilor israelieni în nordul ţării.

Sirene de alertă au răsunat în nordul Israelului.

”Organizţaia teroristă Hezbollah a transformat sudul Libanului întt-o zonă de luptă. Timp de decenii, Hezbollahul a folosit infrastructuri civile în scopuri militare, a săpat tuneluri pe sub ele şi a folosit civili ca scuturi umane”, a denunţat într-un comunicat armata israeliană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.