Fostul comisar european Maria Gabriel, însărcinată cu negocieri politice în Bulgaria de către conservatori, anunţă luni un compromis cu tabăra liberală în vederea formării ”unui Guvern stabil” şi evitarea unor noi alegeri, după doi ani de impas, relatează AFP.
”Am făcut toţi multe concesii”, anunţă ea într-o conferinţă de presă, la Sofia.
Maria Gabriel, în vârstă de 44 de ani, care a demisionat din postul de la Bruxelles săptămâna trecută, urmează să fie, într-o primă fază, vicepremier în Cabinetul unui cercetător, Nikolay Denkov, în vârstă de 60 de ani, ales de către coaliţia reformatoare liberală CC/BD.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După nouă luni, Maria Gabriel urmează să preia conducerea Guvernului.
”Am căutat o soluţie prin care să evităm pericolul real al unor noi alegeri”, subliniază Nikolay Denkov, în această conferinţă de presă comună cu Maria Gabriel.
Bulgaria, cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană (UE), afectată de instabilitate, a organizat la 2 aprilie al cincilea rând de alegeri legislatove în doi ani, după ce diverse formaţiuni politice bulgare au eşuat să ajungă la un acord.
În Bulgaria s-au succedat - cu excepţia unei scurte perioade liberale - numeroase guverne interimare numite de către şeful statului.
Partidul GERB (conservatori) al fostului premier Boiko Borisov, care s-a clasat primul în urma scrutinului, a desemnat-o la 10 mai pe maria Gabriel să găsească o soluţie, insitând asupra profilului consensual al acesteia.
Bulgaria - o ţară cu 6,5 milioane de locuitori, fragilizată de aceste turbulenţe - a renunţat să adere la zona euro în 2024.
Ea nu a putut să adopte un buget şi întârzie să îndeplinească demersurile necesare în vederea obţinerii integrale a fondurilor europene prin planul de relansare economic post-covid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.