Un subcontractant al grupului farmaceutic Pfizer, grupul Ventavia, însărcinat să efectueze o parte a testelor clinice ale vaccinului acestuia împotriva covid-19, a comis numeroase nereguli în cursul acestor teste - a ”falsificat date” şi a ”întârziat să asigure urmărirea efectelor secundare”, de arată într-un articol publicat în British Medical Journal (BMJ), care citează o fostă angajată, relatează AFP.
Grupul texan Ventavia, specializat în organizarea unor teste clinice şi însărcinat anul trecut de Pfizer să evalueze eficienţa vaccinulu său împotriva covid-19, a ”falsificat date” şi a ”întârziat să asigure urmărirea efectelor secundare”, se dezvăluie în acest articol, publicat miercuri.
Ventavia juca doar un rol mic în testele clinice ale vaccinului anticovid dezvoltat de către Pfizer în colaborare cu compana germană BioNTech.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Grupul texan a efectuat teste asupra a 1.000 de persoane, în contextul în care vaccnul a fost evaluat asupra a 44.000 de persoane în lume.
Aceste teste, care au relevat o eficienţă deosebit de mare, au condus la autorizarea vaccinului în numeroase ţări, atât în Statele Unite, dar şi în state membre ale Uniunii Europene (UE).
Principala sursă a articolului BMJ este o fostă angajată a Ventavia, Brook Jackson, care a lucrat timp de două săptămâni în timpul testelor clinice ale vaccinului anticovid Pfizer/BioNTech, după care a fost dată afară.
Brook Jackson declară că a fost martora multor nereguli.
Între acestea, ea acuză Ventavia de faptul că a compromis - prin inconsecvenţe în etichetare - atrbuirea în dublu orb a vaccinului.
Această procedură este esenţială în evaluarea eficienţei unui tratament în comparaţie cu un placebo.
Ea dă asigurări că nici pacienţii şi nici personalul nu ştia dacă era vorba despre unul sau celălalt.
Brook Jackson evocă şi alte nereguli, precum faptul că vaccinurile nu au fost păstrate la temperatura recomandată, şi declară că le-a prezentat autorităţilor sanitare americane - FDA - care, în opinia sa, a luat act de sesizarea sa, dar nu i-a dat curs.
Contactată de AFP, Agenţia americană a medicamentului (FDA) s-a abţinut să comenteze acest dosar, însă a dat asigurări cu privire la ”încrederea sa deplină în datele care au condus la autorizarea vaccinului Pfizer/BioNTech”.
Potrivit unei surse anonime citate de BMJ, Pfizer a trimis un audit la Ventavia, după ce a fost informat cu privire la ”probleme” în desfăşurarea testelor clinice.
Contactate de AFP, nici Pfizer şi nici Ventavia nu au răspuns imediat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...