Kremlinul afirmă că nu vede necesitatea imediată a unei anchete cu privire la motivele degradării bruşte a stării sănătăţii lui Aleksei Navalnîi şi apreciază marţi că semnele de otrăvire evocate luni de spitalul din Berlin în care opozantul a fost transferat nu permit să se acrediteze definitiv un asemenea diagnostic, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat marţi presei într-o conferinţă telefonică că spitalul berlinez nu a identificat substanţa exactă şi a declarat că nu înţelege foarte bine de ce medicii germani s-au ”pripit” să folosească cuvântul ”otrăvire”.

El a precizat că o anchetă va fi deschisă dacă se adavereşte că este vorba despre o otrăvire.

”Dacă substanţa este identificată şi se dovedeşte să este vorba despre o otrăvire, atunci, evident, va exista un motiv să se deschidă o anchetă”, a declarat el.

Aleksei Navalnîi se află într-o comă artificială, după ce s-a simţit rău la bordul unui  avion, joi, în Siberia.

Anturajul său afirmă că a fost otrăvit, însă autorităţile ruse spun că nu dispun de probe în acest sens.

Aleksei Navalnîi, un avocat în vârstă de 44 de ani şi un opozant aprig al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost transferat sâmbătă în Germania, unde este internat la terapie intensivă la Spitalul Charité din Berlin.

Acest spital a anunţat luni că examenele pe care le-a efectuat au relevat semne de otrăvire cu o moleculă din clasa inhibitorilor colinesterazei.

După acest anunţ, cancelarul german Angela Merkel a cerut luni Rusiei să ancheteze cu privire la o presupusă otrăvire a lui Aleksei Navalnîi şi să-i judece pe vinovaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.