Ucraina şi separatiştii proruşi urmează să procedeze vineri la a treia etapă a unei retrageri a trupelor de pe frontul din estul ţării, o operaţiune menită să permită un summit de pace cu Moscova, relatează AFP.
În cazul în care nicio încălcare a armistiţiului în această zonă nu are loc în următoarele ore, retragerea forţelor celor două tabere începe către ora locală 12.00 (şi ora României) în regiunea Doneţk, între satele Petrivske, de partea separatistă, şi Bogdanivka, în zona controlată de Kiev, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt militar ucrainean, Andriï Agheiev.
Un semn al tensiunilor persistente, un militar ucrainean a fost ucis joi în tiruri inamice, în alt sector din regiunea Doneţk, a declarat pentru AFP serviciul de presă militar ucrainean.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alte două retrageri de trupe de pe linia frontului au avut loc - una în iunie, cealaltă în octombrie.
Retragerea prevăzută vineri ar constitui ”ultima precondiţie în vederea organizării summitului cvadripartit” între preşedinţii ucrainean Volodimir Zelenski şi rus Vladimir Putin, cu medierea Franţei şi Germaniei, a dat asigurări săptămâna aceasta şeful diplomaţiei ucrainene Vadim Pristaiko.
Ministrul ucrainean de Externe speră ca această întâlnire a lui Zelenski cu Putin, Emmanuel Macron şi Angela Merkel să aibă loc în noiembrie, la Paris. Ar fi prima întâlnirela acest nivel din 2016.
Organizarea unui summit a fost anunţată în mai multe rânduri în ultimele săptămâni, însă fără să se concretizeze, din cauză că retragerile organizate de forţe în estul Ucrainei au eşuat în mai multe rânduri. Ultimul eşec a avut loc luni.
Or aceasta este o condiţie impusă de Kremlin pentru a accepta organizarea unui summit menit să deblocheze procesul de pace în Ucraina.
Pe teren, beligeranţii urmau să-şi confirme mai întâi, vineri, voinţa retragerii prin tragerea unei rachete de semnalizare, după care să se retragă de pe poziţii un kilometru, precizează Kievul.
Observatori din cadrul Organizaţiei Securităţii şi Cooperării în Europa (OSCE) supervizează această dezangajare, care ar putea dura mai multe zile.
As hostilities in eastern Ukraine continue to damage key infrastructure along the contact line and threaten access of the population to basic services, over 4 million civilians across Donetsk and Luhansk regions benefited from SMM-facilitated repairs to critical infrastructure. pic.twitter.com/wEFKdoGY3J
— OSCE SMM Ukraine (@OSCE_SMM) November 5, 2019
În cazul în care această a treia retragere se confirmă, o retragere pe întreaga linie a frontului - cu o lungime de peste 400 de kilometri - ar putea să fie avută în vedere.
Începută la iniţiativa noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în funcţie din mai, această dezangajare provoacă multă îngrijorare în ucraina, mai ales în rândul naţionaliştilor ucraineni şi foştilor combatanţi, care-l acuză de ”capitulare” în faţa Kremlinului.
În urma succesului important al unui schimb de prizonieri în septembrie, Zelenski îndeamnă neîncetat la un summit, sperând la progrese către o soluţionare a conflictului cu separatiştii proruşi.
Acest război s-a soldat cu aproape 13.000 de morţi de la izbucnirea lui în urmă cu cinci ani, la o lună după anexarea de către Moscova a Peninsulei Crimeea.
Rusia s-a declarat în favoarea organizării unui nou summit cvadripartit, însă a refuzat să se angajeze asupra unui calendar.
”Noi dorim să avem un summit cât mai rapid posibil, însă, în acelaşi timp, noi considerăm că acsta trebuie să fie bine pregătit”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
El a apreciat că este ”prea devreme să se vorbească” despre date, pentru că ”multe probleme” rămân în suspans.
Ucrainenii şi occidentalii acuză Moscova de susţinerea financiară şi militară a separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, ceea ce Rusia dezminte, în pofida numeroaselor probe prezentate de presă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...