Niciun culoar de evacuare a civililor nu a fost organizat marţi în Ucraina, din cauza lipsei unui acord al părţii ruse - a treia zi la rând -, anunţă vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk, relatează AFP.
”Azi (marţi) nu există, din nefericire, niciun culoar umanitar”, anunţă într-o postare pe Telegram Vereşciuk.
”Bombardamente intensive continuă în Donbas”, în estul Ucranei - unde forţe ruse au lansat luni, potrivit Kievului, o ofensivă majoră, anunţă ea.
La Marupol, un oraş considerat strategic, situat la malul Mării Azov (esud-est), asediat de la începutul luimartie, ”ruşii refuză să deschidă un culoar umanitar pentru ca civilii să plece spre Berdeansk”, deplânge ea.
”Continuăm negocieri dificile în vederea (deschderii) unor culoare umanitare în regiunile Herson (sdu) şi Harkov (est)”, mai anunţă Vereşciuk.
Armata ucraineană a avertizat luni seara cuprivire la posibilitatea bombardării regiunii Mîkolaiv (sud).
Ruşii au încercat - fără succes - să respingă forţele ucrainene la Oleksandrivka, la 40 de kilometri vest de Herson (sud), potrivit armatei.
Cinci vehicule aparţinând armatei ruse, inclusiv blindate, au fost distruse, iar 28 de militari ruşi au fost ucişi în aceste confrntări armate, anunţă armata.
În nord-estul Ucrainei, trei civili au fost ucişi în bombardamente, la Harkov, al doilea cel mai important oraş din Ucraina. Cel puţin cinci persoane au fost ucise duminică într-o serie de atacuri ruse.
În vestul Ucrainei, şapte persoane au fost ucise luni bombardamente ruseşti, inclusiv un copil, au anunţat autorităţile locale.
Ruşii au anunţat că au distrus, în apropiere de Liov, un depozit important de ”armament străin, livrat Ucrainei în ultimele şase zile de către Statele Unite şi state membre ale Uniunii Europene (UE)”.
Oraşul Liov, situat departe de front, în apropiere de frontiera cu Polonia, a devenit principalul refugiu al ucrainenilor deplasaţi şi a fost puţin vizat în atacuri ruseşti.
Armata rusă a anunţat că a scos din uz, luni, 16 instalaţii militare ucrainene, în care se aflau muniţie şi rachete de tiip Tocika-U, care constituie o miză majoră.
Statele Unite au anunţat luni primele livrări dintr-o nouă tranşă a unui ajutor militar, în valoare de 800 de milioane de dolari, la frontiera Ucrainei, destinate armatei ucrainene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...