”Ea a spart toate plafoanele de sticlă în drumul său”, a declarat viitorul primar al New Yorkului, Eric Adams, după ce a nominalizat-o pe Keechant Sewell în postul foarte sensibil de şefă a Poliţiei New Yorkului, în contextul în care nicio femeie nu a condus vreodată poliţia newyorkeză în cei 176 de ani de existenţă a acesteia, relatează AFP.
Nominalizarea şefei detectivilor din comitatul Nassau a fost considerată drept una dintre deciziile cele mai importante ale lui Eric Adams, noul primar al New Yorkului, ales la 3 noiembrie.
”Keechant Sewell este o luptătoare împlinită împotriva crimei, care are experienţa şi inteligenţa emoţională necesare să asigure securitatea de care au nevoie newyorkezii şi a le oferi dreptatea pe care o merită”, a declarat Eric Adams, el însuşi un fost poliţist, care se declară ”foarte fericit să o aibă” în acest post.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Keechant Sewell, în vârstă de 49 de ani, care urmează să conducă 35.000 de poliţişti în cel mai mare oraş din Statele Unite, cu aproape nouă milioane de locuitori, urmează să fie însărcinată cu menţinerea siguranţei la New York, în contextul în care pandemia covid-19 a fost dublată de o creştere puternică a infracţionalităţii în 2020.
Ea are sarcina să refacă încrederea populaţiei în poliţie, acuzată de faptul că are în rândul său agenţi violenţi, rasişti şi corupţi.
Securitatea a fost una dintre principalele mize ale campaniei la fotoliul de primar al New Yorkului.
”Bine aţi venit, şefă Sewell, în al doilea cel mai dificil post din poliţia Statelor Unite.Primul, bineînţeles, este cel de poliţist în NYPD pe stradă”, a salutat-o conducătroului primului sindicat al poliţiştilor din oraş, PBA, Patrick Lynch.
Keechant Sewell deţine în prezent postul de şefa anchetatorilor în comitatul Nassau, la est de New York.
Potrivit The New York Times (NYT), ea lucrează în poliţie de 23 de ani şi a muncit în diverse unităţi - droguri, anchete prioritare şi a fost negociatoare la luări de ostatici.
Impresionat de fermitatea şi experienţa lui Keechant Sewell, Eric Adams a ales-o pe această poliţistă originară din cartierul Queens, în urma unui proces de selecţie riguros.
În vederea unei nominalizări, una dintre probe a fost, de exemplu, simularea unei confernţe de presă în urma uciderii unui bărbat afroamerican de către un poliţist alb, declară NYT un apropiat al primarului.
Prima femeie la conducerea Poliţiei din New York, Keechant Sewell urmează să fie a trea persoană de culoare care deţine postul, iar democratul Eric Adams urmează să fie al doilea primar de culoare al megalopolisului american de pe Coasta de Est.
Amândoi urmează să-şi preia funcţiile la 1 ianuarie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.