Justiţia turcă a dispus plasarea în detenţie a 133 de membri ai armatei, suspectaţi de legături cu reţeaua predicatorului în exil Fethullah Gülen, acuzat de Ankara de organizarea tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, potrivit agenţiei oficiale turce de presă Anadolu, relatează Reuters.
Aceşti suspecţi sunt căutaţi în cadrul unei operaţiuni vizând provincia Izmir, situată pe coasta de vest a ţării, potrivit agenţiei.
De la începutul unei vaste epurări, în urma piciului eşuat, peste 77.000 de persoane au fost plasate în detenţie preventivă, iar aproximativ 150.000 de funcţionari au fost concediaţi sau suspendaţi din funcţii, inclusiv în spionaj şi armată, dar şi în alte sectoare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Gülen, care trăieşte în exil în Statele Unite din 1999, neagă orice implicare în puciul eşuat din iulie 2016.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.