Justiţia franceză a deschis o procedură în vederea extrădării a doi francezi arestaţi la sfârşitul lui decembrie în Spania, unde sunt acuzaţi de Garda Civilă de faptul că plănuiau să-şi ”sacrifice” fiul în vârstă de cinci ani în Sahara, anunţă miercuri Parchetul din Bordeaux, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tatăl copilului, în vârstă de 40 de ani şi, mama copilului, în vârstă de 31 de ani, sunt originari din Carcans, potrivit primarului acestui sat girondin, situat la nord-vest de Bordeaux, care confirma o informaţie dezvăluită de ziarul Sud Ouest.

”Bine integraţi în sat, ei sunt fondatorii unei mari asociaţii, unei frumoase şcoli de muzică în comuna în care au peste 250 de elevi”, declară Patrick Meiffren, care spune că a fost ”stupefiat” atunci când suprefectul i-a anunţat arestarea.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Arestarea a avut loc la 21 decembrie, în portul Algesiras, în sudul Spaniei, în timp ce cuplul se afla pe punctul de a se îmbarca cu maşina pe un feribot către Tanger, în Maroc, anunţa sâmbătă Garda Civilă.

Cei doi părinţi, care ”au probleme psihiatrice” şi sunt vizaţi de un mandat de arestare european cu privire la o ”răpire de minori”, aveau ”intenţia de a-şi asasina în Sahara fiul în vârstă de cinci ani pentru că credeau că ar fi podedat” şi voia astfel să-l ”sacrifice”, potrivit Gărzii Civile.

Parchetul din Bordeaux a anunţat că a deschis o anchetă, la 19 decembrie, încredinţată Brigăzii de Cercetări a Jandarmeriei din Lesparre şi Secţiei de Cercetări din Bordeaux, în urma unui ”apel (telefonic) al unei reclamante care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de fiul în vârstă de cinci ani al unui cuplu”.

”Tatăl făcea declaraţii delirante” şi ”intenţiona să se ducă în Magreb împreună cu soţia sa şi cu fiul lor pentru a proceda la o formă de parcurs iniţiatic”, potrivit parchetului.

A doua zi, parchetul a deschis o procedură judiciară ”cu privire la arestare, răpire, sechestrare sau detenţie arbitrară a unui ostatic minor în vârstă de 15 ani în vederea facilitării unei crime sau a unui delict împotriva unui cuplu”.

”Cei doi părinţi sunt încarceraţi, în prezent, în Spania, iar procedura de extrădare este în curs”, precizează parchetul.

Părinţii rămân în detenţie provizorie în Închiosoarea Botafuegos, la Algesiras, în aşteptarea unei hotărâri a judecătorului, a anunţat Garda Civilă.

Copilul rămâne într-un centru de minori, în apropiere de Algesiras.

”Întoarcerea sa în Franţa este de asemenea în curs de finalizare”, anunţă Parchetul din Bordeaux.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.