Curtea de Apel de la Paris a anulat joi inculparea cu privire la ”complicitate în crime împotriva umanităţii” a Lafarge, după ce grupul a fost acuzat că a finanţat grupări teroriste în Siria, inclusiv Statul Islamic (SI), cu scopul de a menţine în activitate una dintre uzinele sale, au declarat avocaţi şi surse judiciare pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Camera de instrucţie a Curţii de Apel a menţinut, în schimb, inculpările producătorului de ciment cu privire la ”finanţarea terorismului”, ”încălcarea embargoului” şi ”punerea în pericol a vieţii” foştilor săi salariaţi de la fabrica de la Jalabiya.

”Camera de instrucţie a făcut aceeaşi constatare ca noi, şi anume că nu există elemente care să justifice inculparea Lafarge SA de această crimă”, şi-au exprimat satisfacţia avocaţii grupului, Christophe Ingrain şi Rémi Lorrain.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Curtea recunoaşte că Lafarge nu a participat nciodată, nici de aproape şi nici de departe, la o crimă împotriva umanităţii” şi ”corectează o decizie total nefondată” a judecătorilor de instrucţie de la polii financiar şi antiterorist de la Tribunalul de la Paris, au adăugat ei.

Inculparea cu privire la ”complicitate la crime împotriva umanităţii” a grupului francez, care fuzionat în 2015 cu elveţienii de la Holcim, a provocat reacţii aprinse în lumea economică. Potrivit ONG-ului Sherpa, era vorba despre o premieră mondială în cazul unei întreprinderi.

Contactată de AFP, avocata Sherpa Marie Dosé, care a depus plângerea în 2017 împotriva producătorului de ciment francez, a subliniat că întreprinderea rămâne inculpată de finanţarea terorismului, ”ceea ce rămâne”, de asemenea, ”o premieră în lumea judiciară”.

Organizaţia nonguvernamentală şi alte asociaţii a fost scoasă din dosar, prin aceeaşi hotărâre a Curţiii de Apel de la Paris, care le-a anulat, la sfârşitul lui octombrie, constituirile ca părţi civile.

”Aceasta este o sfidare judiciară asumată a ONG-urilor şi societăţii civile. Or fără ele, acest dosar nu ar fi existat”, a subliniat Dosé.

În afară de Lafarge, trei conducători ai grupului îşi contestau inculparea, şi anume fostul preşedinte-director general (PDG) Bruno Lafont, fostul director însărcinat cu Siguranţa întreprinderii Jean-Claude Veillard şi unul dintre foştii directori ai filialei siriene, Frédéric Jolibois.

Potrivit avocaţilor, Curtea de Apel a redus acuzaţiile formulate împotriva lui Jean-Claude Veillard, dar a menţinut celelalte urmăriri.

În cadrul investigaţiei judiciare deschise în 2017, în urma depunerii unor plângeri de mai multe asociaţii şi Ministerul Economiei, în total opt cadre Lafarge au fost inculpate cu privire la ”finanţarea unei întreprinderi teroriste” şi/sau ”punerea în pericol a vieţii” celorlalţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.