Justiţia elveţiană a anunţat că abandonează procedurile judiciare împotriva fostului rege al Spaniei Juan Carlos, suspectat de faptul că a primit 100 de milioane de dolari de la Arabia Saudită, după trei ani de anchetă cu privire la aceste ”comisioane” primite de către fostul monarh în cursul unor negocieri în vederea construirii unei linii feroviare de mare viteză între Medina şi Mecca, în urmă cu peste zece ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La acea vreme, în 2008, regele Spaniei a primit 100 de milioane de dolari de la Ministerul Finanţelor Arabiei Saudite, depuse în contul Fundaţiei Lucum prin Banca Mirabaud din Geneva, dintre care peste opt milioane de dolari proveneau din Bahrain şi Kuwait.

Contul fundaţiei a fost închis în 2012, iar soldul de 65 de milioane de dolari a fost transferat către o firmă, în Bahamas, pe numele lui Corinna zu Sayn-Wittgenstein, prezentată la acea vreme drept amanta suveranului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Scandalul a fost dezvăluit în 2018 şi a zgduit profund monarhia spaniolă, determinându-l pe regele Felipe al VI-lea, care se află pe tron după abdicarea lui Juan Carlos în 2014, să se distanţeze de tatăl său, care a fugit la Abu Dhabi pentru a se face uitat.

Justiţia elveţiană a precizat luni că nicio probă tangibilă nu a permis să se stabilească existenţa unor comisioane oculte.

Însă ea consideră că a existat o voinţă de a ascunde a beneficiarilor, care au recurs la o fundaţie şi la o firmă dintr-un paradis fiscal, motiv pentru care acuzaţii urmează să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 200.000 de euro.

Odată cu această întorsătură judiciară, Juan Carlos îşi vede viitorul sub auspicii mai bune.

El este vizat în alte proceduri în Spania - anchete fiscale cu privire la legătura sa cu conturi opace şi folosirea frauduloasă a mai multor carduri bancare cu legături cu fonduri bancare ale unui om de afaceri mexican, un vechi prieten al fostului suveran.

În acest cadru, Juan Carlos a plătit datorii la fisc în valoare de cinci milioane de euro prin două vărsăminte recente, care urmează să pună capăt unei părţi a acestor proceduri.

Altă anchetă este în desfăşurare în Spania cu privire la această faimoasă plată în valoare de 100 de milioane de dolari a Arabiei Saudite în 2008, însă procedura urmează să se încheie, după clasarea dosarului în Eleveţia.

Regele se bucură de inviolabilitate, garantată de Consttuţia Spaniei, deoarece el se afla pe tron la momentul faptelor.

În vederea judecării tatălui lui Felipe al VI-lea este aşadar necesar să se modifice Constituţia, ceea ce implică organizarea unui referendum, o adevărată deschidere a cutiei Pandorei într-o ţară fracturată de revendicarea incependenţei în Catalonia.

Astfel, justiţia ar urma să claseze cazul rapid.

Juan Carlos nu este, cu toate acestea, complet exonerat. Blazonul îi rămâne pătat iremediabil de aceste scandaluri cu privire la conturi bancare elveţiene, paradisuri fiscale, relaţii secrete şi prietenii ambigue cu oameni de afaceri şi prinţi din Orientul Mijlociu.

În plus, fosta sa amantă Corinna zu Sayn-Wittgenstein tocmai l-a dat în judecată în Regatul Unit cu privire la ameninţări şi hărţuire.

Ea îl acuză de faptul că a exercitat presiuni asupra sa, în complicitate cu serviciile secrete spaniole, pentru a o obliga să-i dea banii transferaţi în conturile sale şi pe care fostul său amnat voia să-i recupereze după transfer.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.