Premierul canadian Justin Trudeau a îngenuncheat în semn de solidaritate, vineri, la Ottawa, la o manifestaţie împotriva rasismului şi violenţei poliţiei, venită după moartea lui George Floyd în SUA, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtând o mască de protecţie neagră, Trudeau s-a pus de câteva ori cu un genunchi la pământ, ultima dată timp de opt minute şi 46 de secunde, cât a fost ţinut George Floyd sub genunchi de poliţistul Derek Chauvin.

Justin Trudeau s-a alăturat manifestaţiei la care au participat mii de oameni, în faţa Parlamentului, un omagiu adus lui Floyd. El a fost însoţit la protest de ministrul Ahmed Hussen.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Premierul canadian, îmbrăcat cu o cămaşă albă şi cu pantaloni negri, a ţinut în mână un tricou cu mesajul “Black Lives Matter”, pe care i l-au dat manifestanţii.

El nu s-a adresat mulţumii, dar de mai multe ori a dat din cap în semn de aprobare, aplaudând totodată discursurile spuse la microfon.

Vineri au avut loc manifestaţii în mai multe oraşe din Canada.

La 25 mai, la Minneapolis, în SUA, George Floyd, în vârstă de 46 de ani, a fost oprit de poliţişti şi interogat cu privire la cumpărarea de ţigări cu bani falşi. O înregistrare video arată cum el a fost arestat şi, mai mult de opt minute, unul dintre ofiţeri a stat cu genunchiul pe gâtul lui, în timp ce Floyd repeta cu nu poate respira. Autopsia a arătat că el a murit din cauza asfixierii.

În multe oraşe din SUA au izbucnit proteste, iar manifestaţii de solidaritate au avut loc şi în ţări din Europa - Marea Britanie, Olanda şi Franţa, dar şi în Australia. Cei patru poliţişti au fost concediaţi şi puşi sub acuzare pentru omor, ucidere din culpă şi complicitate la omor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.