John Kerry, emisarul special pentru climă al preşedintelui SUA, a declarat joi într-un interviu pentru Reuters că ţări precum România şi Bulgaria ar putea folosi gazele naturale în tranziţia lor către surse curate de energie, cu condiţia să ia măsuri pentru a capta emisiile generate de noile exploatări. El a avertizat totodată în privinţa "alegerilor autodistructive" ce ar amplifica criza climatică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Una dintre soluţiile la provocarea unora precum preşedintele (Vladimir) Putin este să efectuăm mai rapid tranziţia (energetică)", a declarat John Kerry într-un interviu acordat Reuters la Bucureşti, după ce a participat la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări.

"În discuţiile pe care le-am avut cu liderii din această regiune, ei sunt foarte conştienţi de faptul că, dacă vor folosi combustibili fosili, trebuie să capteze emisiile", a spus Kerry, avertizând în privinţa alegerilor "autodistructive".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Gazul poate fi o parte a tranziţiei, cu siguranţă, pentru că este mai curat decât cărbunele, mai curat decât petrolul. Dar trebuie să ne asigurăm că suntem capabili să captăm emisiile", a insistat el.

CITEȘTE ȘI Klaus Iohannis, întâlnire cu emisarul special al preşedintelui SUA pentru climă, John Kerry: Vom consolida acţiunile comune privind generarea şi stocarea energiei cu emisii reduse de carbon, investiţiile durabile, producţia ecologică, biodiversitatea

România urmăreşte să folosească energia nucleară şi gazele naturale pentru a-şi alimenta tranziţia energetică, chiar dacă foloseşte fonduri UE pentru a subvenţiona proiecte de energie regenerabilă. Ţara are o cantitate estimată la 200 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră, unul dintre cele mai importante depozite de gaze naturale din UE, care ar putea contribui la diversificarea aprovizionării în regiune în urma războiului Rusiei din Ucraina. Bulgaria, ţara vecină, face, de asemenea, explorări în platforma sa continentală din Marea Neagră, explică Reuters.

CITEȘTE ȘI John Kerry explică de ce a fost aleasă România pentru dezvoltarea primei centrale cu minireactoare nucleare (SMR) din Europa

În opinia emisarului american John Kerry, Europa se face tot mai puternică în faţa încercărilor Rusiei de a transforma energia în armă, trecând mai repede la surse curate. Combustibilii fosili au produs doar 33% din energia electrică a Uniunii Europene în prima jumătate a acestui an, în timp ce blocul european luptă împotriva schimbărilor climatice şi pentru a pune capăt dependenţei de combustibilii fosili din Rusia. "Europa a făcut o treabă destul de bună", a apreciat John Kerry.

El a mai spus că la conferinţa ONU privind schimbările climatice de la sfârşitul acestui an, care va include demersuri pentru un fond de pierderi şi daune pentru statele afectate de schimbările climatice, ambiţiile globale în ceea ce priveşte atenuarea efectelor încălzirii climei trebuie să fie mai mari.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.