Preşedintele Statelor Unite Joe Biden ”ia în calcul” o boicotare diplomatică a Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă, prevăzute în februarie la Beijing, în semn de protest faţă de încălcări ale drepturilor omului în China, relatează AFP.
”Este un lucru pe care-l luăm în calcul”, a declarat Biden joi presei despre această opţiune, care ar consta în a nu trimite oficiali guvernamentali să reprezinte Washingtonul la competiţii, dar care le permite atleţilor americani să concureze.
The United States is considering a diplomatic boycott of the Beijing Olympics, President Joe Biden confirmed, a move that would be aimed at protesting China's human rights record https://t.co/abiUoQIfUQ pic.twitter.com/c3k2d2GH0I
— Reuters (@Reuters) November 18, 2021
Mai mulţi adepţi ai liniei dure republicane îl îndeamnă pe Joe Biden să boicoteze complet competiţia sportivă, atât la nivel de reprezentare diplomatică, cât şi la nivel de atleţi, pentru a denunţa astfel reprimarea musulmanilor uiguri din Xinjiang, denunţată drept un ”genocid” de către Guvernul american.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Însă numeroşi aleşi din toate taberele, inclusiv preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi senatorul republican Mitt Romney, pledează în favoarea unui bociot diplomatic.
China a protestat puternic după ce Nancy Pelosi a lansat această ipoteză, în mai.
Cotidianul american The Washington Post (WP) dezvăluia marţi, citând surse apropiate dosarului, că preşedinţia americană urma să anunţe în curând această cale.
WP scrie că Biden urmează ”să aprobe”, până la sfârşitul lui noiembrie, această opţiune, care i-a fost recomandată în mod oficial de către consilierii săi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.