Iranul este ”hotărât ferm” să ajungă la un acord cu comunitatea internţaională în dosarul nuclear, în cadrul unor negocieri care se reiau luni, la Viena, anunţă un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, relatează AFP.
”Delegaţia Republicii islamice Iran se află la Viena cu hotărârea fermă de a ajunge la un acord şi are în vedere negocieri rodnice”, a declarat presei Said Khatibzadeh.
”Guvernul şi-a arătat voinţa şi seriozitatea trimiţând o echipă de calitate, cunoscută de către toţi. Dacă cealaltă parte arată aceeaşi voinţă, ne vom afla pe drumul bun către ajungerea la un acord”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Presa iraniană scrie că delegaţia iraniană este condusă de către adjunctul ministrului de Externe Ali Bagheri şi că a fost puternic modificată în vederea acestei noi runde de negocieri.
”Dacă Statele Unite vin la Viena cu hotărârea de a ieşi din impas şi a depăşi problemele asupra cărora nu ne-am pus de acord în rundele precedente, calea dialogului va fi cu siguranţă mai uşoară”, a subliniat purtătorul de cuvânt.
Negocieri în dosarul nuclear iranian, suspendate în iunie, urmează să se reia, pe de o parte, între Teheran şi ţările parte la Acordul de la Viena din 2015 - China, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Rusia.
Statele Unte, care au fost scoase din Acord de către Donald Trump în mai 2018, care a reimpus şi multplicat sancţiuni vizând Iranul, participă în mod indrect la aceste negocieri.
Acordul de la Viena în dosarul nuclear iranian (JCPoA), prevede o rdicare a une părţi a sancţiunilor care sufocă economia iraniană, în schimbul unei reduceri drastice a programului nuclear iranian, plasat sub controlul ONU.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...