Există ”indicii serioase a unei vine israeliene” în asasinarea omului de ştiinţă iranian din cadrul programul nuclear Mohsen Fakhrizadeh, iar Iranul îşi rezervă dreptul de a se apăra, subliniază Teheranul într-o scrisoare trimisă secretarului general al ONU şi Consiliului de Securitate al ONU, relatează Reeuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Iranul îi cere lui Antonio Guterres să condamne ferm acest asasinat şi ”să ia măsurile necesare împotriva autorilor săi”.

”Avertizând Statele Unite şi Israelul împotriva oricărei măsuri riscante împotriva ţării mele, mai ales în restul guvernării administraţiei actuale a Statelor Unite, Republica islamică Iran îşi rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru a-şi apăra poporul şi a-i garanta interesele”, scrie reprezentantul iranian la ONU Majid Takht Ravanchi în această scrisoare trimisă vineri, pe care Reuters precizează că a văzut-o.

Omul de ştiinţă iranian Mohsen Fakhrizadeh, pe care puterile occidentale îl suspectează că a condus cercetări menite să doteze Republica islamică cu arma atomică, a fost asasinat vineri la periferia Teheranului.

Un consilier militar al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, impută asasinatul Guvernului israelian, pe care îl acuză că vrea să provoace un război.

”În ultimele zile ale vieţii politice a (...) aliatului lor (preşedintele american în exerciţiu Donald Trump), sioniştii caută să crească presiunea asupra Iranului şi să provoace un război deschis”, acuză pe Twitter comandantul Hossein Dehghan.

Şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a anunţat pe Twitter că există ”inidicii serioase ale unui rol israelian” în asasinatul omului de ştiinţă care, în opinia sa, ”demonstrează belicismul disperat al autorilor săi”.

”Amintiţi-vă acest nume: Fakhrizadeh”, declara premierul israleian Benjamin Netanyahu într-un discurs pe care l-a susţinut în 2018, în care dezvăluia existenţa unor documente pe care le prezenta drept arhive iraniene cu privire la un plan de producere a unei bombe atomice.

În pofida opririi acestui plan - AMAD -, adăuga el, Mohsen Fakhrizadeh a continuat să lucreze la ”proiecte speciale” pentru Ministerul iranian al Apărării.

Capitalele occidentale au rămas tăcute după anunţarea uciderii omului se şriinţă iranian.

Autorităţile iraniene, contactate de Reuters, au refuzat să comenteze.

Acelaşi mutism există în Statele Unite, unde Casa Albă, Pentagonul, Departamentul de Stat şi CIA, dar şi echipa de tranziţie a lui Joe Biden refuză să comenteze.

Moartea lui Mohsen Fakhrizadeh ar putea afecta dorinţa viitorului preşedinte al Statelor Unite de a reamorsa o politică de destindere cu Iranul, iniţiată de către Barack Obama, înlocuită cu politica ”presiunii maxime!” a administraţiei Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.