Iranul a anunţat joi că a lansat în spaţiu o rachetă cu rază lungă de acţiune la bordul căreia se află trei aparate de cercetare spaţială - un proiect susceptibil să fie condamnat de Occident în contextul în care negocieri în dosarul nuclear iranian sunt în curs, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Lansatorul de sateliţi Simorgh a trimis trei aparate de cercetare în spaţiu”, a anunţat un purtător de cuvânt al unităţii spaţiale din cadrul Ministerului iranian al Apărării, Ahmad Hosseini, citat de televiziunea de stat iraniană.

Televiziunea de stat iraniană a difuzat imagini de la un tir de rachetă, într-un loc deşertic, şi salută ”altă realizare a oamenilor de ştinţă iranieni”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Obiectivele de cercetare ale acestei lansări au fost atinse”, a anunţat Ahmad Hosseini, fără să facă alte precizări.

”Este vorba despre o lansare preliminară şi vom avea lansări operaţionale în viitorul apropiat”, a anunţat el.

Presa iraniană nu precizează de unde a avut loc această lansare joi.

Presa americană scria luna aceasta, citând experţi şi imagini satelitare, că Republica islamică pregătea lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune de la Centrul spaţial Semnan, situat la aproximativ 300 de kilometri est de Teheran.

Acest anunţ de joi intervine în contextul în care negocieri în vederea salvării Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian au fost relansate la sfârşitul lui noiembrie - după cinci luni de întrerupere - între Teheran şi ţările care mai fac parte din acord - China, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Rusia.

Aceste negocieri vizează revenirea în cadrul acrodului a Statelor Unite, care fost scoase din pact în 2018 de către Donald Trump, care a reimpus şi multiplicat sancţiuni Iranului.

Statele Unite participă în mod indirect la aceste negocieri.

Acordul de la Viena - validat prin Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al ONU - obligă Teheranul ”să nu efectueze nicio activitate legată de rachete balistice concepute să fie dotate cu încărcături nucleare, inclusiv tiruri care recurg la tehnologia rechetelor balistice”.

Teheranul a anunţat în februarie că a testat un nou lansator de sateliţi, echipat cu ”cel mai puternic” motor iranian cu combustibil solid.

Potrivit Pentagonului şi unor imagini satelitare de la Centrul spaţial Semnan, Iranul a încercat la jumătatea lui iunie să lanseze un satelit în spaţiu, însă fără succes.

Teheranul a negat acest eşec al lansării.

În februarie 2020, Iranul a eşuat să plaseze pe irbită un satelit de observaţie ştiinţifică - denumit ”Zafar” (”Victorie” în persană).

Lansarea satelitului a fost condamnată de către Franţa şi Statele Unite, care au acuzat Iranul de faptul că vrea să-şi consolideze competenţele în domeniul rachetelor balistice, prin intermediul lansării unor sateliţi.

Două luni mai târziu, în aprilie, Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, au lansat primul satelit militar.

Statele Unite apreciau atunci că această lansare dovedea faptul că programul spaţial iranian are scopuri militare şi nu comerciale

Occidentul suspectează Iranul de faptul că vrea să dezvolte, prin folosirea tehnologiei lansatoarelor de sateliţi, lansatoare balistice cu rază lungă de acţiune capabile să fie dotate cu încărcături convenţionale sau nucleare.

Teheranul, care subliniază că nu intenţionează să se doteze cu arma atomică, dă asigurări că programele sale balistic şi spaţial nu sunt contrare Rezoluţiei 2231.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.