Republica Islamică Iran a marcat sâmbătă împlinirea a 44 de ani de la revoluţia iraniană, cu mitinguri organizate de stat, în timp ce hackerii antiguvernamentali au întrerupt pentru scurt timp un discurs televizat al preşedintelui Ebrahim Raisi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Raisi, al cărui guvern dur se confruntă cu una dintre cele mai îndrăzneţe provocări din partea tinerilor protestatari care cer înlăturarea acestuia, a făcut apel la ”tineretul înşelat” să se pocăiască pentru a putea fi iertaţi de liderul suprem al Iranului.

În acest caz, el a spus unei mulţimi adunate în marea Piaţă Azadi din Teheran: ”Pporul iranian îi va îmbrăţişa cu braţele deschise”.

Discursul său transmis în direct la televiziune a fost întrerupt pe internet pentru aproximativ un minut, un logo apărând pe ecranul unui grup de hackeri anti-iranieni, care poartă numele de ”Edalat Ali (Justiţia lui Ali).

O voce a strigat ”Moarte Republicii Islamice”.

Protestele la nivel naţional au cuprins Iranul după moartea, în septembrie, a unei tinere de 22 de ani, Mahsa Amini, aflat în custodia poliţiei de moralitate a ţării.

Forţele de securitate au răspuns cu o represiune mortală la proteste.

Ca parte a unei amnistii care marchează aniversarea revoluţiei, autorităţile iraniene i-au eliberat vineri pe disidentul Farhad Meysami, care făcuse greva foamei, şi pe profesorul iraniano-francez Fariba Adelkhah.

Duminica trecută, liderul suprem ayatollahul Ali Khamenei a emis o amnistie care acoperă un număr mare de prizonieri, inclusiv unii arestaţi în recentele proteste antiguvernamentale.

Grupul pentru drepturi HRANA a declarat că, până vineri, 528 de protestatari au fost ucişi, inclusiv 71 de minori. Un număr de 70 de membri ai forţelor de securitate guvernamentale au fost, de asemenea, ucişi.

Se crede că 19.763 de protestatari au fost arestaţi.

Liderii iranieni şi mass-media de stat au făcut apel timp de săptămâni la o prezenţă puternică la mitingurile de sâmbătă, ca dovadă de solidaritate şi popularitate, într-un răspuns aparent la proteste.

Vineri seara, în ajunul aniversării, presa de stat a arătat focuri de artificii ca parte a sărbătorilor sponsorizate de guvern, iar oamenii scandând ”Allahu Akbar! (Dumnezeu este mare!)”.

Cu toate acestea, mulţi au putut fi auziţi strigând ”Moarte dictatorului!” şi ”Moarte Republicii Islamice”, pe videoclipurile postate pe reţelele sociale.

Reuters nu a putut verifica postările pe reţelele sociale în mod independent.

Televiziunea guvernamentală a difuzat sâmbătă imagini în direct ale mitingurilor de stat din întreaga ţară. În Teheran, în cadrul sărbătorilor, au fost expuse rachete antibalistice de fabricaţie internă, o dronă, un crucişător antisubmarin şi alte echipamente militare.

”Oamenii şi-au dat seama că problema inamicului nu este femeia, viaţa sau libertatea”, a spus Raisi într-un discurs transmis în direct la televiziune în Piaţa Azadi din Teheran, referindu-se la sloganul protestatarilor.

”Mai degrabă, ei vor să ne ia independenţa”, a spus el.

Discursul său a fost frecvent întrerupt de scandările ”Moarte Americii”, un slogan obişnuit la mitingurile de stat.

Mulţimea a scandat şi ”Moarte Israelului”.

Raisi ia acuzat pe ”duşmani” că promovează ”cel mai rău tip de vulgaritate, care este homosexualitatea”.

Adelkhah, care se afla în închisoare din 2019, a fost unul dintre cei şapte cetăţeni francezi reţinuţi în Iran, un factor care a înrăutăţit relaţiile dintre Paris şi Teheran în ultimele luni. Ea a fost condamnată în 2020 la cinci ani de închisoare pentru acuzaţii de securitate naţională.

Mai târziu, au mutat-o în arest la domiciliu, dar în ianuarie s-a întors la închisoare.

Adelkhah a negat acuzaţiile.

Eliberarea lui Meysami a venit la o săptămână după ce susţinătorii lui au avertizat că el riscă să moară din cauza grevei foamei.

El a fost arestat în 2018, pentru că a protestat împotriva purtării obligatorii a hijabului.

Anunţând vineri eliberarea lui Adelkhah, ministerul francez de externe a cerut ca libertăţile ei să fie restaurate, ”inclusiv întoarcerea în Franţa dacă doreşte”.

”Din punct de vedere legal, dosarul ei este considerat finalizat, iar legal nu ar trebui să existe nicio problemă să părăsească ţara, dar această problemă trebuie revizuită. Deci... nu este clar cât timp va dura”, a spus avocatul ei, Hojjat Kermani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.