Mii de persoane au protestat pentru a treia zi, sâmbătă, în Iran, în capitala Teheran având confruntări cu forţele de ordine, iar doi protestatari ar fi fost ucişi într-un oraş de provincie, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un număr mare de oameni au fost arestaţi în timpul protestelor împotriva corupţiei şi a condiţiilor de trai. Mai multe grupuri au continuat demonstraţiile în Teheran şi în alte oraşe din ţară.

Autorităţile iraniene dau vina pe anti-revoluţionari şi pe agenţii puterilor străine pentru izbucnirea acestor manifestaţii de protest.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În mesaje video postate pe reţelele de socializare din oraşul Dorud se poate vedea cum doi tineri sunt întinşi pe pământ, plini de sânge, o persoană spunând că au fost împuşcaţi mortal în conflictul cu forţele de ordine. Aceste informaţii nu au putut fi verificate.

Oamenii care au demonstrat la Dorud au scandat "Moarte dictatorului", referire la liderul suprem, Ayatollahul Ali Khamenei.

La Teheran, agenţia semioficială Fars a anunţat că 70 de studenţi s-au strâns în faţa principalei universităţi şi au scandat "Moarte dictatorului".

Poliţia a încercat să disperseze protestatarii şi a efectutat mai multe arestări.

La Teheran şi Karaj, protestatarii au spart geamuri ale instituţiilor de stat.

Sâmbătă, Guvernul iranian a avertizat populaţia să evite "adunările publice ilegale" ca urmare a manifestaţiilor de protest desfăşurate în toată ţara.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.