Ambasada Indiei la Moacova anunţă moartea unui cetăţean indian care a fost recrutat de către armata rusă, ale cărui rude acuză că a fost trimis să lupte în Ucraina, unul dintre cei aproximativ 100 de indieni recrutaţi în armata rusă, relatează RFI.
Numele acestuia era Mohammed Asfan.
Moartea acestuia a fost confirmată de către autorităţile indiene.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El era unul dintre cetăţenii indieni înrolaţi de Moscova pentru nevoile armatei ruse, care a atacat Ucraina în urmă cu peste doi ani.
Ambasada Indiei în Rusia nu a precizat miercuri circumstanţele morţii lui Mohammed Asfan, însă a dat asigirări că se află încontact cu familia acestuia şi autorităţile ruse.
”Misiunea va depune eforturi pentru a-i trimite rămăşiţele în India”, a anunţat pe X ambasada indiană.
La sfârşitul lui februarie, fratele lui Mohammed Asfan, Mohammed Imran, declara AFP că acesta a ”dispărut” de aproape două luni.
Ultima dată când l-a sunat, acesta se afla la Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, şi spunea că a fost trimis pe linia frontului.
Mohammed Imran declara că alt militar indian, care a reuşit să evadeze, a spus familiei sale că Mohammed Asfan, în vârstă de 30 de ani, a fost rănit prin împuşcare.
Alt cetăţean indian, în vârstă de 23 de ani, din statul Gujarat, a fost ucis într-un atac aerian ucrainean în timp ce lucra ca ”agent de securitate”, scria în februaria presa locală, citând rude şi alt militar indian de pe linia frontului.
Militari indieni au declarat că au acceptat să se înroleze în armata rusă în schimbul unor salarii atrăgătoare şi unui paşaport rusesc.
Ei au declarat că li s-a promis că nu vor lupta, dar au fost formaţi în mânuirea puştii de asalt de tip Kalaşnikov şi altor tipuri de armament după care au fost trimişi în Ucraina.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...