Episcopii francezi, reuniţi la Lourdes, au hotărât luni să înfiinţeze o instanţă naţională independentă de recunoaştere şi de reparaţie, care să soluţioneze plângeri ale victimelor violenţelor sexuale, condusă de către jurista Marie Derain de Vaucresson, a anunţat preşedintele Conferinţei Episcopilor din Franţa (CEF) Eric de Moulins-Beaufort, relatează AFP.
Aceasta este una dintre hotărârile adoptate de către episcopatul francez, a anunţat Eric de Moulins-Beaufort într-o conferinţă de presă la Lourdes.
Derain de Vaucresson, o fostă apărătoare a copiilor, îşi va înfiinţa ”propria echipă aşa cum doreşte, după modelul Comsiei Sauvé”, a precizat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Monseniorul Eric de Moulins-Beaufort a făcut acest anunţ la încheierea Adunării plenare a CEF, la Lourdes, în cadrul căreia hotărâri luate vineri şi rezoluţii adoptate cu uşa închisă luni ”marchează un pas decisiv”, a dat el asigurări.
"Nous ne sommes pas formés à être des enquêteurs, des procureurs (...) Nous avons tout à gagner à nous en remettre avec confiance aux services de la justice et la police de notre pays", indique Mgr Eric de Moulins-Beaufort, président de la Conférence des évêques de France pic.twitter.com/YMOacmUWXZ
— franceinfo (@franceinfo) November 8, 2021
O parte a acestei întâlniri, care a început marţea trecută, a fost consacrată consecnţelor raportului Comisiei independente privind abuzuri sexuale în Biserica catolică (CIASE), prezidată de către Jean-Marc Sauvé, care a dezvăluit amploarea pedofiliei în Biserica Catolică franceză.
”Noi îi vom transmite Sfântului Părinte, după ce vom lucra un pic la ele, recomandările CIASE, care privesc Biseria universală, mai ales cu privire la dreptul canonic”, a precizat el.
”I-am cerut Papei Francisc să ne trimită o ecipă de vizitatori”, a anunţat el
Monseniorul Eric de Moulins-Beaufort, care nu a dezvăluit conţinutul rezolţiilor adoptate, a anunţat că CEF a ”decis să înfiinţeze o serie de grupuri de lucru însărcinate să reflecteze la diverse aspecte ale guvernanţei noastre la nivel de dioceză sau naţional şi să ne prezinte propuneri concrete”.
”Aceste grupuri, conduse de către un laic”, ”urmează să prezinte dări de seamă ale lucrărilor lor înaintea fiecăreia dintre adunările noastre plenare”, a anunţat arhiepiscopul de la Reims.
Aceste rezoluţii ”constituie un vast program de reînnoire a practicilor noastre de guvernanţă” în Biserica Catolică dn Franţa, a precizat el.
Cei 120 de episcopi francezi au recunoscut vineri, sub presiunea concluziilor raportului Sauvé şi asociaţiilor victimelor, ”responsabilitatea” Bisericii catolice în infracţiuni sexuale comise de către preoţi şi o dimeniune ”sistemică” a acestora începând din 1950.
Monseniorul Moulins-Beaufort sublinia vineri că ”această responsabilitate antrenează o datorie de justiţie şi reparaţie”.
El nu a pronunţat, însă, luni, aceste două cuvinte discursul de încheiere a reuniunii.
Episcopii au lucrat la mecaismul unui dispozitiv financiar de indemnizaţie, care să fie finanţată dn vânzarea unor bunuri imobiliare sau prin împrumut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...