În total 571 de migranţi irakieni urmează să fie repatriaţi ”voluntar” joi din Belarus, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Irakul urmează să efectueze un prim zbor pentru cei care doresc să se întoarcă voluntar la 18 noiembrie”, anunţa la televiziunea publică, în nopatea de duminică spre luni, un purtător de cuvânt al Ministerului irakian de Externe, Ahmed al-Sahaf.

”Da, mă voi întoarce acasă la fel ca toţi cei care sunt aici”, declara AP un migrant, dezamăgit.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Alt migrant spunea că nu a putut trece de gardul de sârmă ghimpată ridicat de către Guvernul polonez la frontera cu Belarusul. ”Degetele mele n-au putut. Era prea frig. Sunt aici, pentru moment. Nu ştiu unde mă voi duce apoi”, declară el.

Alt migrant spune că vrea să se întoarcă în Irak pentru că există ”prea multe probleme în Polonia.

Aceşti irakieni sunt originari mai ales din Kurdistanul irakian şi campează în Belarus, la frontiera cu Polonia, care nu-i primeşte şi a anunţat că urmează să construiască un zid pentru a-i împiedica să treacă frontiera.

Mii de militari polonezi au fost trimişi să păzească frontiera împotriva miilor de migranţi, care spun că vor să se ducă în Germania.

Polonia a decretat starea de urgenţă şi a ridicat în pripă un gard de sârmă ghimpată la frontiera cu Belarusul, pe care-l acuză că i-a adus la frontieră pe migranţi.

Începând din august, legăturile aeriene între Bagdad şi Minsk au fost suspendate.

Potrivit lui Ahmed al-Sahaf, această măsură ”a redus călătoriile unor irakieni (către Belarus), dar problema este că unii se duc cu zboruri indirecte, prin Turcia, Qatar, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Egipt”.

Cetăţenilor irakieni, sirieni şi yemeniţi li s-a impus interdicţia de ”a cumpăra bilete de avion către Belarus de pe aeroporturile din Turcia”, anunţa la 12 noiembrie Direcţia Generală a Aviaţiei turce.

Uniunea Europeană (UE) a anunţat că impune o nouă serie de sancţiuni Belarusului, care s-a declarat pregătit să acţioneze ”activ” în vederea repatrierii migranţilor blocaţi la frontieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.