Aproximativ 170 de migranţi ar fi murit în două accidente în Marea Mediterană, a informat UNHCR – agenţia de imigraţie a ONU, scrie BBC.
Marina italiană a informat că o navă s-a scufundat în apropierea coastei Libiei cu 117 persoane aflate la bord, iar autorităţile spaniole şi marocane au încercat să găsească o navă dispărută în vestul Mării Mediterane.
UNHCR nu a putut verifica numărul morţilor. Peste 2.200 de persoane şi-au pierdut viaţa încercând să traverseze Marea Mediterană în 2018.
„Nu putem ignora numărul mare de persoane care mor chiar la intrarea în Europa. Ar trebui făcute toate eforturile pentru a salva vieţile celor de pe mare”, a afirmat Înaltul Comisar al ONU privind refugiaţii, Filippo Grandi, într-un comunicat de presă.
Prima barcă a dispărut, conform rapoartelor, având 53 de persoane la bord în partea vestică a Mării Mediterane. Un supravieţuitor primeşte îngrijiri medicale în Maroc după ce a petrecut 24 de ore în mare. O căutare de câteva zile a navei nu a avut succes până în acest moment.
A doua navă a părăsit Libia sâmbătă conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (IOM). Purtătorul de cuvânt al IOM, Flavio Di Giacomo a declarat că trei supravieţuitori i-au informat că 120 de persoane se aflau la bord când a părăsit oraşul Garbulli din Libia.
Un avion militar italian a aruncat două bărci de salvare după ce a văzut cum nava s-a scufundat. Trei persoane care sufereau de hipotermie au fost scoase din apă de un elicopter şi sunt tratate pe insula Lampedusa, a informat Fabio Agostini de la marina italiană.
IOM a informat că 4.216 au ajuns în Europa traversând marea în primele 16 zile din 2019, dublu faţă de cei care au ajuns în aceeaşi perioadă în 2018.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.