"O preşedintă va fi aleasă în Statele Unite", a declarat François Hollande, referindu-se la Hillary Clinton, favorită în sondaje, după o săptămână critică pentru Donald Trump, acuzat de hărţuire şi agresiuni sexuale de către mai multe femei, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Alegeri vor avea loc în Statele Unite, o preşedintă va fi aleasă", a declarat preşedintele francez într-un discurs despre Europa, la Paris, în cadrul unei conferinţe.

"Dincolo de ceea ce poate să reprezinte, de convingerile sale, este necesar să fim conştienţi că nu mai trebuie să aşteptăm din partea Statelor Unite (...) să apere teritoriul european, Statele Unite le vor cere europenilor să se apere ei înşişi", a adăugat el, apărând ideea unei apărări europene.

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Candidata democrată, creditată cu 44% din intenţiile de vot, îl devansează pe Trump (37%), potrivit ultimului sondaj Reuters/Ipsos publicat vineri.

Trump s-a declarat sâmbătă dimineaţa victima unui complot care o favorizează pe rivala sa democrată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.