Vicepreşedinta şi candidata democrată Kamala Harris îl devansează uşor cu trei puncte procentuale pe Donald Trump, cu patru săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale, arată un sondaj publicat marţi de cotidianul american The New York Times (NUT), relatează AFP.
Vicepreşedinta democrată este creditată cu 49% dintre intenţiile de vot la scară naţională, iar rivalul său republican cu 46%.
Candidata democrată, în vârstă de 59 de ani, înregistrează o străpungere în rândul republicanilor, dintre care 9% o susţin, potrivit acestui sondaj realizat împreună cu Universitatea Siena College.
Kamala Harris încearcă să atragă o parte a electoratului republican şi pariază asupra faptului că unii republicani moderaţi nu vor o nouă preşedinţie a miliardarului în vârstă de 78 de ani, celebru prin excesele sale.
Democrata a organizat săptămâna trecută un miting de campanie împreună cu fosta aleasă republicană Liz Cheney, repudiată de către Donald Trump.
Ea şi-a reiterat marţi intenţia de a numi un republican în Guvernul său, în cazul în care este aleasă.
COT LA COT ÎN STATE-CHEIE
Ultima anchetă de opinie a NYT, publicată la jumătatea lui septembrie, îi plasa pe cei doi candidaţi la fotoliul de la Casa Albă la egalitate perfectă la nivel naţional - cu câte 47%.
Alegerile prezidenţiale americane - un scrutin universal indirect - se joacă însă într-o mână de state foarte disputate, în care cei doi candidaţi sunt la cot l cot.
În vederea realizării studiului de opinie publicat marţi, NYT a intervievat, de la 29 septembrie la 6 octombrie, 3.385 de alegători din întreaga ţară.
Marja de eroare a sondajului este de aproximativ 2,4 puncte procentuale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...