O echipă de hackeri de la Thales a preluat controlul unui satelit real aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), în cadrul unui exerciţiu organizat de CYSAT - o reuniune europeană în domeniul securităţii cibernetice în industria spaţială, care începe miercuri, la Paris, a anunţat marţi grupul francez electronic, relatează AFP.
ESA a organizat o simulare a unei preluări a controlului de la distanţă a nanosateliţilor săi - care cântăresc sub zece kilograme.
Această provocare a fost câştigată de echipa de ”securitate cibernetică ofensivă” a Thales, care a identificat falii ce permit permit perturbarea funcţionării satelitului, menit acestui tip de teste.
”Acest exerciţiu de piraterie informatică satelitară etică - o premieră mondială - va permite consolidarea securităţii satelitului şi aplicaţiilor care-i sunt asociate”, potrivit Thales.
Participanţii au aplicat diverse tehnici prin care au ţintit sistemul de geolocalizare, de gestionarea atitudinii (orientarea unui obiect în spaţiu) şi al camerelor de luat imagini.
Echipa Thales a reuşit să pătrundă în sistemul de bord şi să plaseze un cod de tip malware, fără să fie reperată.
Ea a putut să modifice imaginile realizate de către satelit care urmau să fie transmise către Pământ.
Hackerii au putut astfel să mascheze anumite zone geografice în luarea de imagini.
”Aceste manipulări demonstrează impacturile majore pe care le poate avea un atac cibernetic real asupra lumii civile”, din cauza numărului tot mai mare de aplicaţii atât militare, cât şi civile care depind de sisteme prin satelit, subliniază Thales.
Grupul, care dispune de peste 3.500 de experţi în securitate cibernetică, participă la securitatea programelor satelitare în Franţa şi Uniunea Europeană (UE) - mai ales în programul european de navigare prin satelit Galileo -, dar şi la nivel internaţional.
Financial Times (FT), care citează docimente CIA, dezvăluie marţi că China este pe cale să elaboreze tehnici de preluarea controlului şi facerea inoperantă a sateliţilor inamici - prin imitarea semnalului transmisiunii către Terra.
La începutul Războiului rus în Ucraina, hackeri ruşi au perturbat funcţionarea unui satelit de telecomunicaţii folosit de către armata ucraineană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.