Elevi de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna din Braşov se numără printre câştigătorii unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de dezvoltare...
Iranul anunţă duminică faptul că a trimis pentru prima oară, în mod simultan, trei sateliţi pe orbită, o nouă etapă a dezvoltării activităţilor...
Iranul a anunţat miercuri că a lansat cu succes o ”capsulă de viaţă” în spaţiu - de 500 de kilograme, cu un lansator de nouă generaţie de tip Salman,...
Gruparea paramilitară rusă Wagner, prezentă de mult timp în Ucraina şi activă în Africa, a încheiat un contract cu o societate chinezească în vederea...
Ucraina salută deschiderea unui birou, la Kiev, al gigantului britanic în domeniile aerospaţial şi armamentului BAE Systems, în contextul în care-şi...
Şeful Statului Major rus, Valeri Gherasimov, comandantul operaţiunilor în Ucraina, îşi face reapariţia luni - în urma rebeliunii efemere a grupării...
O echipă de hackeri de la Thales a preluat controlul unui satelit real aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), în cadrul unui exerciţiu organizat de...
Inginerul aerospaţial Cristian Român a afirmat că ideea cu folosirea baloanelor este că acestea pot realiza supraveghere electronică asupra unui teritoriu,...
Un fost rector al Universităţii Institutul Aviaţiei din Moscova, Anatoli Gheraşenko, a murit miercuri la vârsta de 72 de ani, într-un accident, a anunţat...
Kremlinul a catalogat luni drept ”interesantă” o propunere, pe Twitter, a celui mai bogat om din lume, Elon Musk, de a discuta cu preşedintele rus Vladimir...
Forţele armate iraniene au tras miercuri rachete balistice ”din adâncurile pământului”, în ultima zi a unor exerciţii militare la Golful Persic,...
Israelul a anunţat că a efectuat ”cu succes” teste de rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune, la Marea Mediterană, în contextul unor...
Două rachete au fost trase asupra Boeingului 737-800 aparţinând companiei ucrainene Ukraine International Airlines (UIA) doborât la 8 ianuarie de forţele...
Theresa May, care încearcă să obţină concesii cu privire la acordului Brexitului, pentru a da satisfacţie Parlamentului care nu vrea acest text, s-a...
Casele de modă franceze şi afacerile asociate modei, precum producătorii de bijuterii, ochelari de soare, ceasuri şi cosmetice de lux, generează vânzări...