Cehia a impus vaccinarea obligatorie împotriva covid-19 a persoanelor în vârstă de peste 60 de ani - începând de la 1 martie - şi a unor categorii ale populaţiei, a anunţat vineri Guvernul ceh, care luptă împotriva uneia dintre cele mai mari rate a infecţiei din lume, relatează AFP.
Urmează să fie vaccinaţi obligatoriu şi membrii personalul din domeniul sănătăţii, poliţiştii, pompierii şi militarii.
”Observăm că oamenii de o anumită vârstă constituie majoritatea persoanelor spitalizate şi de la terapie intensivă”, a declarat ministrul Sănătăţii Adam Vojtech.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Noua reglementare a fost aprobată cu doar o săptămână înainte de intrarea în funcţie a noului Gubvern ceh.
Succesorul în post al ministrului Sănătăţii, Vlastimil Valek, a anunţat deja că se opune vaccinării obligatorii a persoanelor în vârstă şi că vrea să modifice legislaţia.
Cehia a înregistrat 981 de cazuri covid-19 la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile - a doua cea mai mare rată a incidenţei dn lume, după vecinul său slovac.
Premierul desemnat Petr Fiala, care a obţinut o victorie în alegerile legislative, în octombrie, urmează să se întâlnească luni cu şeful statului, Milos Zeman, pentru a stabili împreună data nominalizării întregului Guvern de coaliţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...