Departamentul american al Securităţii Interne a anunţat că abrogă dispozitivul emblematic ”Remain in Mexico” al lui Donald Trump, care constă în expulzarea în Mexic a solicitanţilor de azil pe timpul examinării dosarului în justiţia americană, relatează AFP.
Această abrogare a fost anunţată luni, la câteva ore după ce un judecător a ridicat o ordonanţă care împiedeica administraţia lui Joe Biden să abroge ”Protocoale de Protecţia Migranţilor” (PPM), o măsură supranumită ”Remain in Mexico”.
”Remain in Mexico” - o politică foarte criticată de asociaţii de apărarea drepturilor civce - a fost implementată în 2019, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale o piesă centrală a mandatului său.
Această măsură urmează să fie abrogată ”rapid şi ordonat”, anunţă într-un comunicat Departamentul Securităţii Interne.
”PPM prezintă defecte endemice, impun costuri umane nejustificate şi deturnează resurse şi personal de la alte eforturi prioritate vizând securizarea frontierei” americane, justifică Departamentul Securităţii Interne.
Imediat după ce a preluat funcţia, Joe Biden a încercat să-i pună capăt, într-o abordare care se vrea mai umană a imigraţiei.
Însă statele guevrnate de către republicani - inclusiv Texasul - au contestat în justiţie decizia şi au obţinut câştig de cauză.
Guvernul Biden a lucrat din nou la proiect şi a sesizat Curtea Supremă care, la 30 iunie, a validat anularea decretului privind migraţia al administraţiei lui Joe Biden.
De la începutul acestei politici, în ianuarie 2019, şi până la suspendarea iniţială a acesteia, în timpul lui Biden, cel puţin 70.000 de persoane au fost expulzate în mexic, potrivit American Immigration Council.
În mandatul lui Biden, peste 200.000 de persoane care au încercat să intre ilegal în Statele Unite au fost arestate la frontieră - lunar - şi expulzate fie în virtutea PPM, fie în virtutea altei politici, privind pandemia covid-19, care blochează persoanele la frontieră.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.