Secretarul general al ONU Antonio Guterres a pledat marţi pentru ”o lume fără arme nucleare”, atrăgând atenţia asupra faptului că există riscul unui război cu Coreea de Nord, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În primul său discurs în faţa celor aproximativ 130 de şefi de stat şi de guverne prezenţi în cadrul Adunării Generale a ONU, şeful Organizaţiei a subliniat că soluţia cu Phenianul ”trebuie să fie politică” şi că nu trebuie să se alunece în ”război”.

”Îndemn Consiliul de Securitate să-şi păstreze unitatea” în această criză cu această ţară, a adăugat Antonio Guterres.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Numai unitatea va permite dezarmarea nucleară a peninsulei coreene şi (...) va crea posibilitatea unui angajament diplomatic în soluţionarea crizei”, a insistat el.

În contextul în care Coreea de Nord şi-a intensificat experimentele nucleare şi tirurile de rachete balistice (ICBM), Consiliul de Securitate al ONU şi-a multiplicat, începând din această vară, rezoluţiile prin care impune Phenianului sancţuni economice tot mai dure.

Preşedintele american Donald Trump nu a arătat până acum că ar crede în mod real în procesul sancţionării cu scopul de a aduce Coreea de Nord la masa negocierilor.

El a ameninţat la onu cu ”distrugerea în întregime” a Coree de Nord, după ce a agitat în mai multe rânduri posibilitatea de a recurge la forţă pentru a face Phenianul să se supună.

”Mai larg, toate ţările trebuie să arate un angajament mai marg către obiectivul universal al unei lumi fără arme nucleare”, a subliniat Antonio Guterres.

”Statele care deţin arma nucleară au o responsabilitate specială în a conduce această mişcare”, a apreciat el, deplângând faptul că proliferarea creează ”un pericol de inimaginabil” şi că dezarmarea lumii este ”paralizată”.

Primele state urmează să înceapă să semneze miercuri, la ONU, un tratat care interzice armele nucleare.

Peste 120 de ţări au adoptat la începutul verii acest tratat care vizează să consolideze neproliferarea nucleară.

Acest demers este respins de ţările care deţin arma nucleară - inclusiv cei cinci membri permanenţi ai Consiliul de Securitate al ONU, şi anume China, Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite.

GUTERRES CERE MYANMARULUI SĂ ÎNCETEZE OPERAŢIUNILE MILITARE ÎMPOTRIVA ROHINGYA

Guterres a cerut ulterior, de la tribuna Adunării Generale a ONU, încetarea operaţiunilor militare ale Myanmarului împotriva minorităţii musulmane apatride rohingya.

”Autorităţile din Myanmar trebuie să pună capăt operaţiunilor militare şi să permită un acces umanitar fără restricţie” populaţiilor afectate de confruntări, a spus el.

Guterres a făcut aceste declaraţii la câteva ore după un discurs al laureatei Nobelului pentru Pace Aung San Suu Kyi, care s-a declarat ”pregătită” să organizeze întoarcerea în ţară a celor 421.000 de refugiaţi rohingya din Bagladesh.

LONDRA ÎŞI SUSPENDĂ PROGRAMUL DE FORMARE A ARMATEI MYANMARULUI

Pe de altă parte, Londra a anunţat marţi că îşi suspendă programul de formare a armatei Myanmarului, din cauza ”continuării violenţelor în statul Rakhin” şi ”abuzurilor în domeniul drepturilor omului” în acest stat.

”Am decis suspendarea sesiunilor de formare a militarilor din Myanmar până la o rezolvare acceptabilă a situaţiei”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării într-un mesaj transmis AFP.

”Îndemnăm forţele armate din Myanmar să adopte imediat iniţiativele necesare pentru a pune capăt violenţelor la Rakhin şi a proteja toţi civilii”, a adăugat ministerul.

Potrivit subsecretarului de stat britanic însărcinat cu Afaceri Externe Mark Field, armata britanică oferă o formare în domeniul guvernanţei, învăţării limbilor străine şi dreptului internaţional.

”Să le arărăm cum operează militarii moderni într-o democraţie este mai efecicient decât să-i izolăm”, declara el pe 5 septembrie în faţa deputaţilor britanici.

El a precizat că britanicii nu oferă antrenament de luptă.

Myanmarul şi-a proclamat independenţa faţă de Regatul Unit, o fostă putere colonială, în 1948.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.