Grecia este afectată de ”cea mai gravă caniculă din 1987”, în urmă cu peste 30 de ani, avertizează premierul elen Kyriakos Mitsotakis, în contextul în care mercurul ar urma să urce luni în termometru până la 45 de grade Celsius în anumite regiuni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Grecia se află într-o perioadă de caniculă, care urmează să atingă un vârf luni şi marţi, potrivit unor previziuni meteorologice.

Ea este afectată de un val de căldură similară celui din vara lui 1987, care a afectat mai ales Atena şi care s-a soldat cu peste 1.000 de morţi, din cauza lipsei climatizării şi poluării atmosferice.

”Înfruntăm cea mai gravă caniculă din 1987” încoace, ceea ce conduce la ”o suprasolicitare a reţelei de electricitate”, a avertiat premierul grec în urma unei reuniuni cu reprezentanţi ai operatorului grec de distribuţie a electricităţii, Admie.

Kyriakos Mitsotakis a dat asigurări că autorităţile ”fac tot ceea ce este posibil pentru a înfrunta situaţia” şi a îndemnat utilizatorii ”să-şi limiteze consumul, mai ales la începutul după-amiezii şi  în timpul nopţii”.

PÂNĂ LA 43 DE GRADE CELSIUS LA ATENA

Serviciile meteorologice au prevăzut luni şi marţi temperaturi de 40-42 grade Celsius pe insule şi de 41-43 de grade Celsius pe continent, dar şi maxime de 44-45 de grade Celsius în Peloponez şi în Tesalia (nord).

La Atena, mercurul urma să depăşească 40 de grade Celsius şi să atingă maxime de 43 de grade Celsius şi minime de 31 de grade Celsius, potrivit serviciilor meteorologie greceşti.

Mai multe incendii au izbucnit în Grecia în weekend - fără să se soldeze cu victime -, mai ales pe Insula Rodos şi în nord-vestul Peloponezului.

Aceste două incendii erau ”în scădere” luni, însă pompierii depuneau în continuare eforturi să le controleze.

”În iulie, am avut 1.584 de incendii, în comparaţie cu 953 în 2019”, a declarat la Star TV adjunctul ministrului Protecţiei Civile Nikos Hardalias, apreciind că ”nu mai vorbim despre modificări climatice, ci despre ameninţare climatică”.

”Ne aflăm într-o fază de dereglementare climatică absolută”, a declarat el la postul public de televiziune ERT, anunţând că, ”în ultimele 48 de ore am avut 116 incendii” în Grecia.

Potrivit unor cercetători, caniculele sunt un semn fără echivoc al încălzirii planetei, iar aceste valuri de căldură ar urma să se multiplice, să dureze mai mult timp şi să se intensifice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.