Grecia a înfiinţat o unitate de poliţie ”de tip FBI”, de aproximativ 1.000 de agenţi, cu scopul de a lupta împotriva crimei organizate, în urma unei serii de asasinate comise de către bande, anunţă ministrul Poliţiei Michalis Chrysochoidis, relatează AFP.
Acest nou serviciu a fost lansa cu scopul de a lupta împotriva unor activităţi precum ”crima organizată, (traficul de) droguri, traficul de persoane, şantajul şi contrabanda”, a anunţat marţi, la postul public de radio Proto Programma Michalis Chrysochoidis.
”Societatea greacă are nevoie de această unitate pentru a lupta împotriva unei forme de violenţă care generează sume de bani uriaşe”, a justificat el.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această nouă unitate - supranumită ”FBI-ul grec” de către ministrul Poliţiei - a absorbit mai multe direcţii - inclusiv a crimelor economice, stupefiantelor, traficului de persoane, huliganismului şi criminalităţii organizate.
În ultimii doi ani, mai mulţi mafioţi au fost ucisşi în războaie de bande, iar unele dintre aceste asasinate au avut loc la lumina zilei.
În iulie, un topograf a fost ucis prin împuşcare în maşina sa, în apropierea unei străzi animate din Atena. o crimă atribuită unor litigii imobiliare pe Insula turistică Mykonos.
Anul trecut poliţia greacă a fost pusă într-o situaţie stânjenitoare după ce zeci de hulgani de la Dinamo Zagreb au traversat ţara nestingheriţi şi s-au bătut cu suporteri ai AEK Atena în capitala elenă, violenţe soldate cu un mort.
Acest omor nu a fost încă elucidat şi nici cel al lui Giorgos Karaivaz, un jurnalist specializat în afaceri ciminale, în faţa locuinţei sale, în 2021. Doi bărbaţi arestaţi cu privire la acest asasinat au fost achitaţi în iulie din lipsă de probe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.