Fratele lui Julian Assange, Gabriel Shipton, declară, la New York, că se teme că fondatorul WikiLeaks ar putea muri în timpul bătăliei judiciare împotriva extrădării sale din Regatul Unit către Statele Unite, relatează AFP.
Gabriel Shipton, un producător de cinema, a manifestat luni, în faţa sediului Consulatului Regatului Unit, în Manhattan, împreună cu aproximativ 30 de persoane, între care actriţa americană Susan Sarandon şi muzicianul britanic Roger Waters, fondatorul Pink Floyd.
Gabriel Shipton s-a declarat ”foarte îngrijorat de ceea ce planează deasupra capului lui Julian, care nu face decât să crească presiunea”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Julian Assange’s brother @gabrielshipton, spoke during a press conference in NYC on the possible extradition of Assange to the US#FREEASSANGE pic.twitter.com/9PFfrPf6e4
— Scootercaster (@ScooterCasterNY) December 13, 2021
”Trăim cu frica ca el să nu cedeze sau să moară pur şi simplu în timpul procesului” judciar de extrădare, a declarat el AFP.
Aceasta nu este prima oară când Gabriel Shipton trage un semnal de alarmă cu privire la sănătatea fratelui său, în vârstă de 50 de ani, iar logodnica lui Julian Assange, Stella Moris, a dezvăluit duminică tabloidului britanic Mail on Sunday că acesta a suferit, la sfârşitul lui octombrie, un ”micro (accident vascular cerebral) AVC” în închsoare.
Australianul este încarcerat în Închisoare de înaltă securtate Belmarsh, în apropiere de Londra, după ce a fost arestat de poliţia britanică în aprilie 2019, după ce a petrecut şapte ani închis în Ambasada la Londra a Ecuadorului, în care s-a refugiat pe când era eliberat pe cauţiune.
Fratele său consideră că Jualian Assange ”nu mai este bărbatul care era atunci când au început toate acestea”, însă ”el rămâne puternic şi combativ”.
Apropiaţi şi susţinători ai fondatorului WikiLeaks se exprimă în urma unei victorii majore, vineri, a Statelor Unite, în bătălia judiciară prin care vor să obţină extrădarea fondatorului WikiLeaks, prin care Înalta Curte britanică a anulat o hotărâre a unei prime instanţe britanice care se opunea extrădării lui Assange, care intenţionează să formuleze un recurs la Curtea Supremă.
Statele Unite îl acuză de faptul că a difuzat, începând din 2010, peste 700.000 de documente clasificate despre actvităţi militare şi diplomatice americane mai ales în Irak şi Afganistan.
Inculpat de spionaj, el riscă până la 175 de ani de închisoare, într-un dosar care reprezintă, potrivit susţinătorilor săi, un atac extrem de grav la adresa libertăţii presei.
Artistul Roger Waters consideră că ”vieţile noastre, libertatea noatră (...) depind complet de ceea ce se întâmplă cu Julian Assange”, iar Susan Sarandon că ”orice se crede despre Julian Assange, asta priveşte libertatea informaţiei şi jurnalismul”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...