Franţa urmează să organizeze - în perioada 13-14 martie - prima sa Conferinţă internaţională a securităţii, ”Paris Defence and Strategy Forum”, după modelul Conferinţei Securităţii de la Munchen şi altor conferinţe internaţionale pe teme de securitate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Obiectivul acestei prime ediţii - consacrate unei Europe ”la răscruce de drumuri” - este ”să permită gândirii strategice franceze şi europene să se exprime”, a anunţat joi preşedintele Academiei Apărării şi Şcolii Militare (ACADEM), generalul Benoît Durieux.

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda este aşteptat la această reuniune, care va propune 63 de mese rotunde şi alte evenimente, la care urmează să intervină oficiali din 68 de ţări, parlamentari, diplomaţi şi ataşaţi însărcinaţi cu probleme de apărare, cercetători şi universitari.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministrul francez al Apărării Sébastien Lecornu urmează să deschidă Conferinţa, iar şeful Statului Major al armatelor Thierry Burkhard să o închidă.

La eveniment urmează să fie prezenţi 22 de patroni de întreprinderi în domeniul apărării.

”LUMEA DE DINAINTE DE 24 FEBRUARIE 2022 NU MAI EXISTĂ”

””Au trecut mai mult de doi ani de când Rusia a agresat Ucraina, un pic mai puţin de şase luni de când Hamas a atacat Israelul”, iar ”lumea de dinainte de 24 februarie 2022 nu mai există (...). Rusia apare în mod obiectiv ca un pericol la adresa Europei”, apreciază generalul Durieux.

”A acţiona înseamnă a acţiona împreună, a decide împreună. Iar aceste decizii trebuie alimentate din reflecţiile şi dezbaterile noastre”, consideră el.

La Conferinţă urmează să fie propuse analize şi discuţii despre lecţiile Războiului din Ucraina, Marea Mediterană, Oceanul Pacific, problemele africane, noua situaţie de la Marea Baltică, modele de armate, dezinformare, resurse umane, viitorul arhitecturilor de securitate, NATO.

ACADEM, înfiinţată în toamena lui 2023, cuprinde aproximativ 20 de organisme de cercetare, formare şi centre de reflcţie care participă la dezbaterea strategică în Europa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.