O anchetă cu privire la o crimă de război a fost deschisă miercuri, după uciderea, marţi, într-o salvă de rachete, în apropiere de Bahmut, în estul Ucrainei, a jurnalistului AFP Arman Soldin, coordonatorul video în această ţară al Agence France-Presse, anunţă Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT), relatează AFP.
Această anchetă - încredinţată jandarmilor de la Oficiul Central de luptă împotriva crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război (OCLCH) - vizează să stabilească circumstanţele morţii jurnalistului.
OCLCH pregătea o echipă care să se ducă la locul dramei, potrivit unei surse apropiate dosarului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Arman Soldin, un jurnalist francez născut la Sarajevo, coordonatorul video al AFP în Ucraina, a fost ucis marţi, la vârsta de 32 de ani, într-o salvă de rachete de tip Grad.
El făcea parte dintr-o echipă de cinci reporteri AFP care însoţea militari ucraineni pe frontul cel mai activ în război, în apropiere de Ceasiv Iar, o localitate ucraineană situată în apropiere de Bahmut, vizată zilnic de către forţe ruse.
Salva de rachete de tip Grad care l-a atins a fost trasă către ora locală 16.30 (şi ora României).
El a fost artins în timp ce se culca la pământ pentru a încerca să se protejeze.
Restul echipei AFP a scăpat teafără.
Parchetul Naţional francez Antiterorist este competent în domeniul crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război.
Începând din 2022, PNAT a deschis cel puţin şapte anchete cu privire la posibile crime de război, comise în principal în februerie şi martie 2022, împotriva unor francezi.
Între aceşti francezi se află Pierre Zakrzewski, un cameraman francezo-irlandez de la Fox News, ucis la 14 martie 2022 la Horenka, la nord-vest de Kiev, într-un atac asupra vehiculului la bordul căruia se afla, şi Frédéric Leclerc-Imhoff, un jurnalist BFMTV, ucis la 30 mai, în timp ce urmărea o misiune umanitară în estul Ucrainei.
Un procuror francez s-a dus, de la 12 la 16 septembrie, în regiunea Kiev, însoţit de o echipă de la PNAT, OCLCH şi Institutul de Cercetare Criminalistică al Jandarmeriei Naţionale franceze (IRCGN).
Arman Soldin este cel puţin al 11-lea reporter, fixer sau şofer de jurnalişti ucis în Ucraina de la începutul invaziei ruse, la 24 febriarie 2022, potrivit unui bilanţ realizat de către organizaţiile nonguvernamentale (ONG) specializate RSF şi CPJ.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...