Fostul manager al morgii de la Şcoala de Medicină de la Harvard se numără printre cele cinci persoane puse sub acuzare miercuri de un mare juriu pentru că ar fi sustras şi vândut părţi din cadavrele donate universităţii din Boston, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cedric Lodge, în vârstă de 55 de ani, şi ceilalţi inculpaţi au fost acuzaţi că au pus la cale o schemă prin care au vândut pe piaţa neagră diverse organe şi părţi de corp uman din 2018 până în 2023, a precizat Biroul procurorului federal din Pennsylvania.

Procurorii spun că Cedric Lodge, care fusese angajat de Harvard în 1995, permitea uneori potenţialilor cumpărători să intre în morga şcolii pentru a examina cadavrele şi a alege ei înşişi ce părţi să cumpere. În general, cumpărătorii au revândut, la rândul lor, organele.

Cedric Lodge "a furat părţi disecate din cadavre donate, inclusiv capete, creiere, piele, oase şi alte rămăşiţe umane, fără ştirea sau permisiunea (şcolii), şi a scos aceste rămăşiţe de la morga din Massachusetts transportându-le la reşedinţa sa din New Hampshire", se arată în rechizitoriul federal, depus marţi la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul Mijlociu din Pennsylvania.

Lodge ar fi conspirat împreună cu soţia sa, Denise, în vârstă de 63 de ani, pentru a vinde rămăşiţele umane altor persoane, printre care Katrina Maclean, în vârstă de 44 de ani, şi Joshua Taylor, în vârstă de 46 de ani, potrivit actului de acuzare.

Maclean este proprietara Kat's Creepy Creations, un magazin din Peabody, Massachusetts, unde ar fi vândut părţile de corp furate altor persoane, se arată în documentele instanţei.

Soţii Lodge, Maclean şi Taylor sunt toţi acuzaţi în rechizitoriu de conspiraţie şi transport interstatal de bunuri furate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Procurorii federali au precizat într-un comunicat de presă că alte trei persoane se confruntă, de asemenea, cu acuzaţii separate în legătură cu acest caz, inclusiv o a şasea persoană care fusese anterior pusă sub acuzare în Arkansas. Aceasta era suspectată că a furat părţi de cadavre de la o casă mortuară pentru care lucra.

"SFIDEAZĂ PUTEREA DE ÎNŢELEGERE"

"Unele infracţiuni sfidează puterea de înţelegere", a declarat procurorul american pentru Districtul Mijlociu din Pennsylvania, Gerard M. Karam. "Furtul şi traficul de rămăşiţe umane loveşte în însăşi esenţa a ceea ce ne face umani. Este absolut îngrozitor. Multe dintre victimele de aici şi-au oferit voluntar corpurile pentru a permite ca rămăşiţele lor să fie folosite pentru a educa profesioniştii din domeniul medical şi pentru a promova interesele ştiinţei şi ale vindecării. Este îngrozitor că s-a abuzat de ele şi de familiile lor în numele profitului. Prin aceste acuzaţii, încercăm să aducem, într-o anumită măsură, dreptatea pentru toate aceste victime", a comentat procurorul de caz.

Cedric Lodge a fost concediat de Şcoala Medicală Harvard la 6 mai, potrivit unei scrisori a universităţii. Oficialii universităţii au numit comportamentul lui Lodge "o trădare abominabilă".

Cadavrele sunt donate în mod voluntar şcolii de medicină de la Harvard în scopuri educaţionale. Când facultatea termină activităţile cu rămăşiţele umane, acestea sunt de obicei incinerate şi sunt fie returnate familiei donatorului, fie sunt îngropate într-un cimitir din Tewksbury, Massachusetts, au explicat procurorii în documentele judiciare.

UN CLIENT A CUMPĂRAT PIELE UMANĂ PENTRU A O TĂBĂCI. CÂT A COSTAT CAPUL NR. 7

Potrivit procurorilor, soţii Lodge ar fi furat, vândut şi transportat rămăşiţele - uneori prin intermediul Serviciului Poştal al SUA - din 2018 până la începutul lunii martie 2023. Ei sunt acuzaţi că au comunicat cu clienţii, inclusiv cu Maclean şi Taylor, prin intermediul telefoanelor mobile şi al reţelelor sociale, se arată în rechizitoriu.

De asemenea, Cedric Lodge le-ar fi permis lui Maclean şi Taylor să intre în morga Şcolii de Medicină Harvard pentru a putea alege ce rămăşiţe să cumpere, potrivit actului de acuzare. Maclean i-ar fi plătit lui Cedric Lodge 600 de dolari pentru două feţe disecate, în octombrie 2020, se arată în rechizitoriu. Taylor a plătit peste 37.000 de dolari prin 39 de plăţi efectuate prin PayPal către soţii Lodge.

Maclean este acuzată, de asemenea, că a vândut părţi de cadavre şi altor cumpărători, din mai multe state. De pildă, ar fi vândut piele umană unui bărbat din Pennsylvania care a tăbăcit-o pentru a crea un material din piele, se arată în rechizitoriu.

Atât Maclean, cât şi Taylor sunt acuzaţi că au acceptat aproape 50.000 de dolari în plăţi PayPal în 2021 şi 2022 de la acelaşi bărbat din Pennsylvania pentru rămăşiţele umane furate.

La 19 mai 2019, Taylor ar fi trimis o plată de 1.000 de dolari către Denise Lodge cu menţiunea "capul numărul 7".

În noiembrie 2020, Taylor ar fi trimis 200 de dolari cu menţiunea: "braiiiiiins" (creieeeeer - n.r.), arată documentele judiciare.

REACŢIA UNIVERSITĂŢII HARVARD

Oficialii Universităţii Harvard au declarat miercuri că sunt "îngroziţi să afle că ceva atât de tulburător s-a putut întâmpla în campus - o comunitate dedicată vindecării şi servirii celorlalţi".

"Incidentele raportate sunt o trădare a HMS (Şcolii de Medicină Harvard) şi, cel mai important, a fiecăruia dintre oamenii care au ales în mod altruist să-şi doneze trupurile către HMS prin intermediul programului de donaţii anatomice, pentru avansul educaţiei şi al cercetării medicale", au scris decanii Şcolii de Medicină Harvard, George Daley şi Edward Hundert, într-o scrisoare adresată comunităţii.

"Ne pare foarte rău pentru durerea pe care această veste o va provoca familiilor şi celor dragi, iar HMS se angajează să le fie alături în această perioadă profund dureroasă", au transmis decanii.

Facultatea a declarat că lucrează cu autorităţile federale pentru a examina înregistrările şi pentru a determina care dintre corpurile donate au fost afectate.

Biroul procurorului american va continua să lucreze pentru a identifica victimele şi a contacta familiile acestora, potrivit universităţii.

De asemenea, Harvard a numit un grup extern pentru a-şi evalua programul de donatori anatomici şi politicile morgii "cu scopul de a oferi un feedback constructiv şi recomandări pentru a îmbunătăţi securitatea programului şi a donaţiilor generoase de corpuri pe care le primeşte", se arată în scrisoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.