Anthony Fauci, reputat expert american în boli infecţioase şi cel care ghidează răspunsul naţional la criza provocată de Covid-19, a declarat pentru Reuters că e posibil ca Statele Unite să nu aibă nevoie de vaccinul anti-Covid dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca chiar dacă primeşte aprobarea Food and Drug Administration (FDA), organismul american de reglementare a medicamentelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vaccinul, considerat iniţial un punct de reper în lupta împotriva pandemiei de Covid-19, este pus sub semnul întrebării de la finalul anului trecut, deşi a fost aprobat spre utilizare de urgenţă în zeci de ţări, nu şi în SUA.

Fauci, director al National Institute of Allergy and Infectious Diseases şi consilier şef la Casa Albă, a spus că SUA au încheiat suficiente contracte cu alţi producători de vaccinuri pentru a-şi imuniza întreaga populaţie şi, posibil, chiar pentru a fi administrate doze suplimentare în toamnă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebat dacă vaccinul AstraZeneca va fi folosit în SUA, el a spus: „Asta e încă în aer. Senzaţia mea este că, având în vedere relaţiile contractuale pe care le avem cu mai multe companii, avem suficient vaccin pentru a asigura necesarul nostru fără a invoca AstraZeneca”.

La finalul anului trecut, compania farmaceutică şi Universitatea Oxford au publicat rezultatele dintr-un studiu cu două valori de eficacitate diferite, după o eroare de dozaj. În luna martie a acestui an, mai multe ţări din lume au suspendat temporar administrarea acestui ser, după ce au fost raportate cazuri de evenimente tromboembolice.

Tot în luna martie, o agenţie americană a spus că datele emise de companie au oferit o imagine incompletă a eficacităţii vaccinului. Câteva zile mai târziu, AstraZeneca a publicat rezultatele care arată o diminuare uşoară a acesteia.

Fauci a mai declarat: „Dacă vă uitaţi la numărul de doze pe care le vom primi, cantitatea pe care o putem lua de la J&J, Novavax şi Moderna, dacă contractăm mai multe, este posibil să putem gestiona orice administrare suplimentară de doze, dar nu pot spune asta cu siguranţă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.