SUA şi Coreea de Sud încep luni exerciţiile de luptă aeriană Vigilant Ace 18 în Peninsula Coreeană, ceea ce a provocat nemulţumirea Phenianului, care acuză Statele Unite că aduc regiunea în pragul unui război nuclear, transmite CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conform oficialilor Forţelor Aeriene americane, la exerciţiu, care se desfăşoară anual şi care va dura o săptămână, participă 230 de avioane, printre care şi F-22 şi F-35, fiind cea mai mare concentrare de avioane de luptă din Coreea de Sud.

Manevrele militare vin în contextul în care atât oficiali din SUA, cât şi din Coreea de Nord fac declaraţii privind riscul crescând de izbucnire a unui război.

Retorica belicoasă a Coreei de Nord s-a derulat în două faze. O primă fază s-a consumat sâmbătă, când într-o declaraţie a Ministerului de Externe se afirma că preşedintele american Donald Trump "cerşeşte un război nuclear" prin ceea ce Phenianul a numit "un joc nuclear periculos în Peninsula Coreeană".

O zi mai târziu, un comentariu apărut în ziarul Rodong Sinmun newspaper afirma că exerciţiile aeriene comune SUA - Coreea de Nord împing regiunea "în pragul unui război nuclear".
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Conform materialului din Rodong Sinmun, manevrele militare arată că "acţiunile inamicilor pentru începerea unui război nuclear au ajuns într-o fază periculoasă".
 
"Este o provocare deschisă adresată Coreei de Nord, care poate duce în orice moment la un război nuclear", se mai arată în articol.
 
Pe de altă parte, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe HR McMaster a declarat sâmbătă că potenţialul unui război cu Coreea de Nord creşte cu fiecare zi, în opinia sa, Coreea de Nord reprezentând "cea mai mare ameninţare imediată la adresa Statelor Unite".
 
De asemenea, senatorul republican Lindsey Graham a anunţat că va cere Pentagonului să nu mai trimită însoţitori ai militarilor americani în Coreea de Sud.
 
"Este o nebunie să trimiţi soţii şi copii în Coreea de Sud, având în vedere provocările Coreei de Nord. Vreu să oprească trimiterea de membri ai familiilor. Şi cred că este momentul să transferăm din Coreea de Sud familiile americane", a sps Graham.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.