Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunţat marţi pentru ”prima oară” cu privire la legislaţia care autorizează eutanasierea, validând procedura belgiană care duce la actul eutanasierii, dar condamnând Bruxelles-ul pentru ”erorile” din controlul a posteriori. Astfel, CEDO consideră că eutanasierea nu intră în conflict cu legislaţia europeană, dar a condamnat Belgia pentru lipsa de independenţă a comisiei sale federale pentru controlul şi evaluarea procedurii, relatează AFP.
Curtea a precizat că decizia sa ”nu se referă la existenţa sau nu a unui drept la eutanasie” în general, ci la ”compatibilitatea” cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a eutanasierii mamei unui reclamant belgian, care a suferit timp de patruzeci de ani de o depresie accentuată şi care dorea să îşi pună capăt zilelor.
Este ”prima oară” când CEDO ”se pronunţă cu privire la legislaţia (…) care autorizează eutanasierea”, a comentat pe Twitter Nicolas Hervieu, jurist specializat în drept european.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Deşi confirmă absenţa dreptului de a muri, Curtea susţine că nimic nu interzice eutanasierea, (dacă aceasta) este încadrată în garanţii legale”, a adăugat el.
Reclamantul susţine că nu a fost informat cu privire eutanasierea mamei sale, despre care a aflat a doua zi după moartea ei, în aprilie 2012.
În schimb, Curtea precizează că eutanasierea ”a avut loc conform prevederilor legale belgiene”.
Examinând prevederile legii belgiene privind eutanasierea, în vigoare din 2002, Curtea menţionează că dispoziţiile care reglementează ”actele şi procedura prealabile eutanasierii” constituie ”în principiu un cadru legislativ capabil să protejeze dreptul la viaţa al pacienţilor, conform articolului 2 al Convenţiei”.
De asemenea, Curtea consideră ”că din informaţiile de care dispune nu reiese că actul de eutanasiere a mamei reclamantului, efectuat în conformitate cu cadrul legal belgian stabilit, a fost efectuat prin nerespectarea cerinţelor articolului 2”.
Pe de altă parte, judecătorii europeni au semnalat ”deficienţe” în analizarea ”a posteriori” a eutanasierii practicate, efectuată de comisia federală de control şi evaluare a eutanasierii: conform CEDO, legislaţia nu garantează acestui organism o independenţă suficientă.
CEDO a ordonat Bruxelles-ului să achite 2.211,30 euro cheltuieli de judecată reclamantului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.