O nouă înregistrare video demonstrează că preşedintele Recep Tayyip Erdogan i-a privit de la distanţă pe bodyguarzii săi, în timp ce aceştia îi atacau violent pe protestatarii pro-kurzi din faţa reşedinţei ambasadorului turc de la Washington, relatează NY Times.
Acest videoclip a fost postat pe Twitter de către publicaţia Vocea Americii.
De asemenea, ciocnirile violente din faţa reşedintei ambasadorului turc au avut loc după primirea preşedintelui Erdogan la Casa Albă, unde miliardarului Donald Trump l-a lăudat pentru lupta dusă împotriva extremismului islamist din Turcia.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Donald Trump nu a vorbit niciun moment despre acuzaţiile aduse împotriva preşedintelui turc, uitând că aceasta conduce un regim autoritar, care se aseamănă din ce în ce mai mult cu o dictatură la porţile Europei.
New video shows Turkey's Erdogan watching members of his security detail attack Kurdish protesters outside of the Turkish embassy in D.C. pic.twitter.com/OsnWUJD7EW
— Josh Caplan (@joshdcaplan) May 18, 2017
Recep Tayyip Erdogan apare în videoclip în timp ce priveşte din maşină ciocnirile violente din faţa reşedinţei ambasadorului turc, iar apoi se ridică în picioare şi asistă în continuare la incident. Însă, nu există informaţii că preşedintele a comunicat cu bodyguarzii săi, îndemnându-i în vreun mod să-i atace pe protestatarii pro-kurzi din Washington.
Un consilier al preşedintelui este surprins în videoclip în timp ce vorbeşte cu un al consilier, iar acesta din urmă se îndreaptă spre un grup de susţinători ai preşedintelui Erdogan.
Câteva secunde mai târziu, membrii grupului se îndreaptă cu viteză spre intrarea reşedinţei ambasadorului şi îi atacă violent pe protestatarii, care tocmai ridicase un drapel al Kurdistanului.
Nouă persoane au ajuns la spital în urma încăierării, iar reprezentanţii departamentului de Stat au condamnat în termeni duri incidentul din faţa reşedinţei ambasadorului turc de la Washington.
Autorităţile americane continuă investigaţia şi au cerut colaborarea turcilor pentru identificarea bodyguarzilor implicaţi în ciocniri, dar nu este clar ce măsuri s-ar putea lua împotriva acestora.
Doi membri ai echipei de securitate turce i-au atacat chiar pe ofiţerii americani, însărcinaţi cu protejarea delegaţiei preşedintelui Erdogan.
Aceştia au fost reţinuţi pentru scurt timp, iar autorităţile americane le-au confiscat armele înainte de a-i elibera pentru că fac parte dintr-o misiune diplomatică din Statele Unite.
Până la difuzarea înregistrării cu ciocnirile violente din faţa reşedinţei ambasadorului turc, cei doi bărbaţi plecaseră deja din ţară alături de anturajul preşedintelui Erdogan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.